Top 10 cele mai interesante SUV-uri la mâna a doua care pot fi cumpărate în Moldova

24 Iunie 2020, 18:22
Denis Godorozea
Cererea pentru SUV-uri înregistrează creştere continuă de la an la an în întreaga lume, inclusiv şi în Moldova. Piaţa maşinilor noi din ţara noastră este dominată acum de modelele cu capacităţi sporite în offroad, reuşind să cucerească peste 50% din totalul vânzărilor. Un asemenea val de oferte este înregistrat şi pe piaţa maşinilor rulate, de altfel, iar noi ne-am propus astăzi să analzăm acest segment de piaţă. Interesantă coincidenţă: deşi nu ne-am axat pe un segment anumit de dimensiuni, aproape toţi participanţii topului de azi sunt concurenţi direcţi.
Ca şi anterior, ne-am propus să facem un top mai relevant, iar astfel am analizat doar modelele care există şi pot fi cumpărate în ţara noastră, oferta cărora enumeră cel puţin 10 maşini expuse la ora actuală în vânzare. Totodată, pentru a evita prea mari devieri de preţ şi segment, am impus şi câteva limite la preţ (până la 15,000 euro), an de producţie (din 2013 şi mai noi), dar şi parcursul indicat de odometru (până la 150,000 kilometrii). Aşadar, să vedem ce SUV-uri pot fi cumpărate în aceste limite!

Chevrolet Captiva — de la 12,500 euro
Captiva este unul dintre modelele Chevrolet, dezvoltate de divizia sud-coreeană a constructorului american (precum şi Cruze, de exemplu). Cu acest SUV americanii au încercat să atace piaţa SUV-urilor europene, dar chiar şi cu vânzări relativ bune, nu le-a reuşit, iar astfel modelul a fost eliminat curând din ofertă, pentru ca mai târziu marca să renunţe definitiv la Bătrânul Continent.
Chevrolet Captiva este disponibil deobicei cu 5 locuri, dar există şi versiuni cu 7 locuri şi trei rânduri de scaune. Cel mai popular motor în gamă este turbodieselul de 2.2 litri (163 CP), dar există în ţara noastră şi unităţi cu benzinarul aspirat natural de 2.4 litri (167 CP) sub capotă. Indiferent de motor, cel mai răspândit tandem este cutia automată şi sistemul de tracţiune integrală, dar există şi variante cu tracţiune pe puntea faţă sau cutie manuală.

Dacia Duster — de la 7,000 euro
Offroader-ul constructorului din Mioveni este cel mai accesibil şi probabil cel mai fiabil şi practic SUV din topul de astăzi. La preţ de 7,000 euro poate fi achiziţionat un exemplar facelift a primei generaţii, din 2013 şi mai nou, care nu prea a suferit de pe urma unei exploatări drastice pe drumurile Europei sau prin Moldova. Important e să verificaţi istoricul maşinii la achiziţie, dar şi starea tehnică, bineînţeles.
Dacia Duster din acei ani poate fi achiziţionat strict cu cutie manuală cu 5 sau 6 trepte — un soi de cutii robotizate a existat pe piaţa rusească, însă acolo Duster-ul se distinge niţel de cel european, fiind vândut cu sigla Renault. Şi cutia este una manuală, transformată în robotizată.
În Moldova Dacia Duster poate fi cumpărat fie cu benzinarul aspirat natural de 1.6 litri (105 CP), fie cu legendarul dCi de 1.5 litri a celor de la Renault. Turbodieselul a fost disponibil în versiuni cu 90 CP sau 110 CP şi doar cea de top oferea un sistem de tracţiune integrală. Ulterior a apărut şi unitatea turbo 1.2 TCe, doar cu tracţiune faţă şi 125 CP la activ.

Ford Kuga — de la 13,000 euro
Cel de-al doilea american din topul nostru este Ford Kuga, care nu a căpătat o popularitate din primii ani de carieră (producţia a început în 2012), dar a ajuns cu o ofertă foarte generoasă în ţara noastră acum. Kuga este oferit doar cu 5 locuri la bord, există versiuni cu tracţiune pe puntea faţă şi tracţiune integrală, în funcţie de motoare.
Gama motoarelor pe benzină este compusă din familia EcoBoost de 1.5 şi 1.6 litri, disponibilă într-o mare varietate de versiuni, cu puteri cuprinse între 120 şi 182 CP. Cutia automată şi sistemul 4x4 este disponibil exclusiv pe versiunile de top.
Mai atractive pentru cumpărătorii din ţara noastră par a fi versiunile cu unitatea TDCi de 2.0 litri. Acest turbodiesel a fost disponibil cu 120, 140 sau 163 CP la activ, în funcţie de piaţă şi nivel de echipare. Versiunile cu 140 şi 163 CP sunt disponibile cu cutii automate şi AWD.

Hyundai Tucson/ix35 şi KIA Sportage — de la 10,500 generaţia precedentă/14,500 generaţia actuală
Precum şi sedanurile mari Sonata şi Optima din gama sud-coreenilor, Tucson/ix35 şi Sportage în anii analizaţi de noi au trecut printr-o perioadă de tranziţie dintre generaţii, dar şi un rebranding pe piaţa europeană în cazul modelului cu emblema Hyundai.
Constructorul încerca să ofere redenumească SUV-ul cu indicele ix35, dar cu generaţia următoare, cea curentă, a decis să revină la denumirea Tucson. Ei bine, substratul tehnic pentru Tucson şi Sportage a fost similar în acei ani. Ambele generaţii ale celor două SUV-uri au fost oferite cu 5 locuri la bord, având tracţiune 4x2 sau 4x4, în funcţie de versiune.
Generaţia precedentă Tucson/ix35/Sportage poate avea sub capotă unităţile aspirate natural pe benzină de 1.6 (135 CP) şi 2.0 litri (163 CP), cuplate fie la o cutie manuală fie la una automată, ambele cu 6 trepte. Există şi două versiuni turbodiesel, de 1.7 (117CP) şi 2.0 litri (134 CP), simţitor mai eficiente decât cele pe benzină.
Actuala generaţie Tucson/Sportage a apărut în 2016, iar acum primele dintre maşinile comercializate atunci ajung pe piaţa automobilelor rulate, cu un preţ simţitor mai mare decât generaţia precedentă.
Cele mai multe oferte au sub capotă benzinarul aspirat natural de 2.0 litri, cuplat la o cutie automată cu 6 rapoarte şi tracţiune integrală. Din SUA sunt importate SUV-urile cu benzinar aspirat natural de 1.6 litri (132 CP), doar cu cutie manuală şi tracţiune integrală, iar în Moldova mai există versiuni cu motor turbo 1.6 (177 CP) cuplat la o cutie robotizată cu 7 trepte, deobicei cu tracţiune integrală. Există şi două motorizări turbodiesel, de 1.7 (116-136 CP) şi 2.0 litri (185 CP). Acestea sunt simţitor mai scumpe, însă.

Mitsubishi Outlander — de la 11,000 euro
Acest SUV nipon a reuşit să devină un adevărat bestseller pe piaţa europeană, însă acest lucru se datorează cel mai mult versiunii sale electrificate, care se face renumită graţie preţului mai accesibil de achiziţie, dar şi fiabilităţii de excepţie, unde mai pui că Outlander este unul dintre cele mai mari SUV-uri din segmentul său, deci un model foarte practic.
Şi totuşi, în limitele impuse de noi, cu un preţ de pornire de 11,000 euro pentru un exemplar rulat, pot fi găsite doar versiuni clasice cu motoare termice. Gama benzinarelor este compusă din unităţile 2.0, 2.4 sau 3.0 litri, cu putere cuprinsă între 150 şi 224 CP.
Acestea pot avea cutii manuale şi tracţiune integrală, fiind disponibile cutii automate cu 6 rapoarte şi doar pentru motorul 2.4 este prevăzut un CVT. Gama motoarelor diesel este formată din unitatea de 2.2 litri, cu 150 CP. În funcţie de versiune, aceasta poate avea tracţiune pe puntea faţă sau una integrală.

Nissan Qashqai şi Renault Kadjar — de la 11,000 euro
Acest tandem franco-japonez este deosebit de popular în Europa şi în ţara noastră, unde oferta pe piaţa maşinilor rulat este, probabil, cea mai răspândită dintre toate modelele analizate de noi astăzi.
Totodată, ambele modele sunt foarte atractive ca şi preţ, în raport cu rivalii, dar şi nivelele de echipare pe care le oferă. Am decis să le unim în această relatare, precum şi Tucson-ul cu Sportage, deoarece tehnic Qashqai şi Kadjar nu se disting, diferenţa fiind făcută de configurările nivelelor de echipare şi, bineînţeles, aspectul vizual.
Qashqai şi Kadjar sunt printre cele mai atractive modele din segment la mâna a doua acum. La un preţ de pornire similar sau chiar mai jos de cât costă rivalii, aceste două SUV-uri oferă un nivel de echipare mult mai generos, cu tot soiul de sisteme de siguranţă activă, asistenţi pentru şofer şi electronice, precum sistem multimedia cu ecran tactil.
Modelele franco-japoneze sunt disponibile doar cu 5 locuri, cu cutii manuale cu 6 trepte sau CVT-uri, iar sistemul de tracţiune integrală este disponibil doar în tandem cu motoarele de top diesel. Gama motorizărilor pe benzină este prezentată de unităţile 1.2 (115 CP) şi 1.6 litri (163 CP) pentru Qashqai, pe când Kadjar-ul poate avea sub capotă doar benzinarul TCe de 1.2 litri, cu 130 CP la activ. Motorizările diesel sunt reprezentate de faimoasa serie franceză dCi, cu unităţi de 1.5 şi 1.6 litri, cu putere cuprinsă între 110 şi 130 CP.

Suzuki Vitara — de la 11,000 euro
Acest samurai şi-a început cariera în 2014 şi a reuşit să cucerească laudele cumpărătorilor din întreaga lume graţie simplităţii şi fiabilităţii sale. Aceste caracteristici vin în tandem, însă, cu un aspect exterior ceva mai rezervat şi un nivel de echipare mai modest în raport cu rivalii.
Precum şi majoritatea concurenţilor din listă, Vitara poate avea doar 5 locuri la bord, dar oferă motorizări pe benzină şi motorină, clasice şi verificate în timp. Cutia automată este disponibilă doar cu unitatea pe benzină de 1.6 litri (120 CP). Pentru pasionaţii de motoare diesel este pregătită unitatea de 1.6 litri, ce se cuplează strict la cutia manuală cu 6 rapoarte. Ambele pot avea tracţiune faţă sau integrală.

Volkswagen Tiguan — de la 10,500 euro
Un model iconic în segmentul SUV-urilor bugetare, extrem de solicitat în întreaga lume, dar mai rar pe drumurile din Moldova, cel puţin în comparaţie cu concurenţii direcţi, dar şi în limitele de preţ/parcurs impuse de noi. Generaţia precedentă Volkswagen Tiguan a fost oferită doar în configuraţia cu 5 locuri, dar în funcţie de piaţă a oferit o gamă foarte variată de motoare: 11 variante de motoare pe benzină şi 10 pe motorină!
În diverse combinaţii, Tiguan-ul precedent a avut doar benzinare turbo de 1.4 şi 2.0 litri (122-210 CP). Standard acestea se cuplau la cutii manuale cu 6 trepte, iar în funcţie de piaţă puteau avea opţional fie o cutie automată cu 6 rapoarte, fie robotul DSG cu 7 rapoarte. Motorizările diesel în această generaţie erau prezentate doar de motoarele 2.0 TDI, ce în funcţie de versiune livrau între 110 şi 184 CP, în tandem cu cutia manuală cu 6 trepte fie cu cea robotizată cu 7 trepte. Există versiuni cu tracţiunea integrală 4Motion, dar în ţara noastră, în special printre modelele importate din SUA, numeroase sunt cele cu tracţiune faţă sau cutie manuală.
Aici se încheie topul nostru de astăzi dedicat celor mai populare şi răspândite SUV-uri rulate disponibile în Moldova. Nu ezitaţi să analizaţi cele mai recente topuri realizate de noi, dacă nu aţi făcut-o încă:

Top 10 hibride clasice rulate disponibile în Moldova;
Top 9 sedanuri din segmentul D disponibile pe piaţa second hand din Moldova;
Cele mai accesibile electromobile rulate care te vor face să renunţi la carburant;
Top 10 break-uri rulate disponibile în Moldova.

Rămâneţi aproape, revenim curând cu alte ştiri şi topuri interesante, precum SUV-urile compacte din segmentul premium, dar şi crossover-ele ultra-compacte urbane!
2
70,283
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!