Cât de mult au evoluat cabinele camioanelor Mercedes-Benz în ultimii 60 de ani?

20 Iulie 2020, 17:46
Denis Godorozea
Daimler ne propune să facem o incursiune în istoria camioanelor cu sigla Mercedes-Benz cu o galerie foto inedită, care să demonstreze cât de mult au evoluat cabinele vehiculelor comerciale timp de jumătate de secol. În galeria de mai jos putem compara interiorul unui camion Mercedes-Benz produs în anii 1960 cu cockpit-ul digital super performant al unui Actros contemporan.
Prima imagine (stânga sus) surprinde bordul camioanelor Mercedes-Benz produse între anii 1924 şi 1972, maşini cu motorul indestructibil OM 355, aflat în gamă pentru aproape 50 de ani. Cea de-a doua imagine (centru sus) surprinde predecesorul actualului Atego, produs între 1984 şi 1998. Pe cea de-a treia imagine apare cabina unui Actros produs între 2003 şi 2008. Poza mai mare arată bordul contemporan al unui Actros

De altfel, se pare că camioanele cu emblema Mercedes-Benz au evoluat în timp concomitent cu autoturismele mărcii, or continuitatea designului şi trăsături asemănătoare cu sedanurile pot fi văzute pe maşinile germanilor din cea de-a doua jumătate a secolului trecut, dar şi pe camioanele contemporane. Actualul Actros, de exemplu, a preluat până şi sistemul multimedia al autoturismelor Mercedes-Benz, iar în cadrul cockpit-ului performant sistemul mai include şi un instrumentar de bord complet digital.
Mercedes-Benz LPK 223 produs din 1970

În trecut, însă, la interior puteau fi văzute multiple cadrane analogice, butoane de tot soiul şi inserţii metalice sau din lemn. Chiar şi aşa, camioanele de atunci erau capabile să ofere un nivel de confort decent, apropiat de cel pe care-l ofereau limuzinele germane, în limita posibilităţilor tehnologice din anii săi.
Precedenta generaţie Mercedes-Benz Actros

Un prim pas spre adevărata revoluţie în cabinele Mercedes-Benz a venit să o facă cea de-a doua generaţie Mercedes-Benz Actros, produsă între anii 2003 şi 2008, ce a apropiat interiorul camionului de un autoturism şi mai mult. Volanul, planşa de bord şi comenzile acestui Actros parcă sunt dezlipite chiar de la bordul unui S-Class W220, nu?

Ei bine, Acest Actros a adus modernizări majore nu doar din punct de vedere stilistic, dar şi tehnologic. Acesta a fost primul camion Mercedes-Benz cu airbag pentru şofer. Tot Actros a fost primul model cu instrumentar de bord digital, unul mai arhaic decât cele de pe modelele contemporane, dar tot aici a luat naştere concepţia cockpit-ului construit în jurul şoferului, cu tot soiul de comenzi aşezate la îndemâna celui din spatele volanului.
Actuala, cea de-a cincea generaţie Mercedes-Benz Actros

Actros a păşit în generaţia actuală în 2018 şi a venit din nou să revoluţioneze industria vehiculelor transportatoare de mărfuri. Precum şi predecesorii, noul Actros are un interior apropiat la maxim de unul cu care ne-au obişnuit vehiculele Mercedes-Benz. Sistemul Multimedia Cockpit include acum un ecran pentru sistemul multimedia şi un instrumentar de bord digital multicolor. Şoferii pot reseta afişajele pe cele două ecrane după bunul plac, iar confortul maxim este asigurat de sistemele de climatizare şi asistenţă pentru şofer, dar şi scaunele ergonomice. Ultima actualizare i-a adus Actros-ului camere de supraveghere cu afişaje pe ecrane speciale în schimbul oglinzilor retrovizoare clasice, iar germanii se pregătesc să lanseze un sistem de pilot automat pentru camioanele viitoare.
0
5,728
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!