Cazul maşinii de poliţie care a accidentat un pieton în Chişinău: ce spune regulamentul circulaţiei rutiere?

22 Iulie 2020, 12:51
Redacţia PiataAuto.md
Ieri s-a produs un caz ieşit din comun în Chişinău — un automobil al unui echipaj de poliţie a accidentat un pieton, pe trecerea de pietoni, pe Calea Ieşilor din capitală. Pietonul, o doamnă în vârstă de 47 de ani, a suferit traumatisme şi a fost spitalizată de urgenţă.
Ulterior, poliţia a venit cu o explicaţie din seria celor destul de superficiale pentru a fi percepute drept penibile de public: echipajul era în misiune, era cu semnalul de girofar inclus şi a accidentat pietonul din „neatenţie”. Probabil partea cu „neatenţie” e cea improprie aici, or, un echipaj de poliţie gonind în misiune de serviciu cu girofarul inclus nu prea poate invoca o neatenţie.

Şi totuşi, presupunând că maşina de poliţie avea girofarul inclus, ne-am propus să vedem ce stipulează regulamentul circulaţiei rutiere, mai ales că am fost cu toţii, probabil, martorii unor situaţii când pietonii continuă deplasarea pe trecerea de pietoni chiar şi atunci când o ambulanţă sau o maşină de poliţie se apropie. Sunt aceste vehicule cu regim prioritar de circulaţie obligate să cedeze trecerea pietonilor atunci când au girofarul inclus pentur o misiune?
Răspunsul l-am găsit în secţiunea 17 a regulamentului, punctul 116 d. Acesta stipulează că pietonilor li se interzice să se angajeze în traversarea drumului în cazul în care se apropie un vehicul cu regim prioritar de circulaţie, care emite semnale luminoase şi sonore. Partea cu „să se angajeze” sună ca începerea deplasării, nu? Iar odată ce pietonul se află la mijloc de trecere, probabil cel mai bun lucru pe care l-ar putea face e să se oprească şi să se ferească din calea maşinii cu regim prioritar.

În acelaşi timp, secţiunea a 14-a, care reglementează circulaţia acestor vehicule cu regim prioritar, punctul 105, stipuleazuă că şoferii acestor vehicule beneficiază de prioritate cu condiţia că se vor întreprinde măsurile necesare de precauţie pentru a evita orice accident în traficul rutier. Iar aici, fiind vorba de o trecere de pietoni, poliţiştii se puteau aştepta, totuşi, că ar putea exista pietoni care deja traversau strada, nu? Mai ales trebuiau să ţină cont de viteza cu care se deplasau ei, dar şi de eventuali pietoni care pot avea reacţii mai lente la o situaţie neaşteptată creată de ei.
Deci, regulamentul de circulaţie rutieră e un pic dualist în acest caz. Pe de o parte, interzice pietonilor să se angajeze în traversare când se apropie un asemenea vehicul, pe de altă parte, îi obligă pe conducătorii acestor vehicule să întreprindă toate măsurile necesare pentru a evita orice accident rutier. Dintre pietonul din cazul de ieri şi poliţistul aflat la volan, însă, cu siguranţă poliţistul e cel care e mai antrenat să prevină pericole.

Voi ce credeţi despre această situaţie? Cine se face vinovat?

Sursa foto: stiri.md, publika.md
0
7,911
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!