EDITORIAL: Dragă poliţie, poate lansaţi operaţiunea Tik Tok şi Instagram?

17 Iulie 2020, 12:51
Ilie Toma
Am vorbit azi dimineaţă cu reprezentanţii poliţiei din Moldova, mai exact cu cei de la INSP. Îi contactasem să aflăm dacă au identificat vitezomanul care gonea ieri cu 180 km/h pe traseul Hânceşti-Chişinău, trecând de multiple ori pe contrasens, creând nenumărate situaţii de accident, şi toate în timp ce se filma pentru a se expune pe reţelele sociale.
Am aflat de la reprezentanţii INSP că l-au identificat deja şi sunt în proces de a-i aplica pedeapsa cuvenită. Am vrut să aflu, însă, ce va însemna pedeapsa cuvenită — va fi vorba doar de o singură sancţiune pentru depăşirea de viteză cu mai mult de 40 km/h peste limita legală, adică o amendă de vreo 1,500-1,800 lei şi 5 puncte de penalizare, sau se vor cumula toate încălcările? Din păcate, serviciul de presă, deşi a discutat amabil cu noi şi undeva simţeam că suntem pe aceeaşi lungime de undă, n-a putut să ne confirme cu exactitate care vor fi încălcările exacte pentru care urmează a fi tras la răspundere făptaşul.

Dar poate e cazul să le numărăm, nu pic? Pentru că „eroul” n-a făcut doar o singură depăşire de viteză, ca să merite o singură amendă. Noi zicem că trebuie numărat şi de câte ori a trecut peste linia dublă pe contrasens şi de-i aplicat exact atâtea amenzi pentru acest articol, suplimentar la viteză. Iar asta înseamnă că fiecare călcare a liniei duble mai vine cu încă 750-1,500 lei amendă şi încă 3 puncte de penalizare. Numai noi am numărat 3 ieşiri pe contrasens în acel video.
Pe lângă asta, e un caz evident de condus agresiv cu depăşiri succesive, iar asta se încadrează într-un alt articol din RCR, care se pedepseşte cu încă 1,500-2,000 lei amendă şi 5 puncte de penalizare, ba chiar aici poate fi aplicată şi munca în folosul comunităţii între 20 şi 40 ore sau chiar arest contravenţional în termen de la 3 la 15 zile! Nu în zadar ziceam noi ieri că-n alte ţări o asemenea faptă ca şi cea a eroului de ieri s-a lăsa cu arest până seara!

Nu uităm nici de folosirea telefonului mobil în timpul condusului, care se mai pedepseşte cu încă 600 lei şi 3 puncte de penalizare. Dacă ar fi să mergem până la urmă, şi schimbarea benzilor fără indicatorul direcţiei poate fi pedepsită, dar aceasta din urmă poate fi considerată o parte din condusul agresiv menţionat mai sus.

Şi apoi, dragă poliţie, avem articolul 240, alineat 2, din codul contravenţional, care ne spune că un asemenea condus agresiv, dacă se întâmplă să creeze situaţie de accident, fapt care indiscutabil s-a produs în momentele surprinse în video, se sancţionează cu amendă de 2,000-3,000 lei, 6 puncte de penalizare, sau cu muncă în folosul comunităţii de 40-60 ore sau chiar cu arest contravenţional de la 15 la 30 zile şi neapărat, indiferent de pedeapsa aleasă, poliţia trebuie să-i ridice permisul autorului pe o perioadă de la 1 la 2 ani!
Deci, dacă poliţia din Moldova ar aplica la maxim legea pentru acest teribilist de ieri, am avea cel puţin amenzi în sumă de 10,000 lei, şi chiar un arest contravenţional pentru vreo 15 zile, cu ridicarea permisului timp pentru minim 1 an! Cum vi se pare acum, pedeapsa, e mai relavantă în raport cu fapta comisă, nu?

Problema cea mare e că acest caz nu e unitar. Azi a mai apărut un asemenea video absurd, în care alt iresponsabil se filmează gonind pe contrasens. Doar la ştirea de ieri, utilizatorii noştri au mai postat alte video-uri similare recente, publicate de asemenea teribilişti prin Moldova, postate de ei mândru pe Tik Tok şi Instagram, într-o tentativă penibilă de a-şi câştiga faima. Unul din ei chiar a scris că ocoleşte camerele video, de asta merge pe contrasens, sfidând orice autoritate a poliţiei, convins că nu va fi pedepsit. Deci problema e că nu vorbim de un caz unitar, ci de un fenomen!
Un fenomen care înfloreşte pentru că poliţia nu-i pedepeşte. Sau dacă-i pedepseşte, abia de-i gâdilă şi nu prea află nimeni despre asta, pe Tik Tok autorii nu postează procesele verbale. Un fenomen care înfloreşte pe fundalul unei senzaţii generale de imunitate a tupeiştilor în faţa legii şi de inacţiune şi incompetenţă a poliţiei. Iar această senzaţie generală e alimentată şi de asemenea scene filmate în trafic ca şi cea de săptămâna trecută, când un Porsche a încălcat grosolan regulamentul chiar lângă o maşină de poliţie şi poliţia n-a avut nici o reacţie. Am aflat pe urmă o scuză penibilă că, de fapt, era un echipaj „în misiune” şi că, de fapt, era o altă subdiviziune a poliţiei. Dragă poliţei, când se întâmplă o asemenea încălcare grosonală în faţa ta, acţionezi întru restaurarea ordinii publice, chiar dacă eşti de la IGP, nu de la INSP. Opreşti şoferul imediat cu girofarul şi chemi echipajul INSP să-l documenteze. Nu se poate să stai aşa. Cetăţeanul nu pricepe în toate subdiviziunile tale abreviate cu o mulţime de litere. Oare un poliţist de la rutieră dacă ar vedea un viol pe stradă ar trebui să treacă mai departe, că el nu e din secţia criminalistică sau de la IGP? Nu, intervii imediat pentru restabilirea ordinii publice!
Şi tocmai senzaţia asta generală pare să se întărească în ultimul timp. Ce-o să-mi facă poliţia? Ha, a mai existat o Anuşca nu ştiu care, ce gonea cu 200 la oră pe Ştefan cel Mare. Ei ce i-a făcut poliţia? Şi aşa ajung tinerii teribilişti să disconsidere orice autoritate a poliţiei, orice responsabilitate faţă de alţi oameni din trafic. Da, lor li se pare că trăiesc în lumea lor, a inimioarelor de la Instagram şi a vizualizărilor de pe Tik Tok cu comentarii în formă de emoticoane care bat din palme. Dar ei gonesc tot în lumea noastră, a tuturor. Şi mâine, faţă în faţă cu un asemenea nebun care vine cu 180 km/h poate fi oricine. Iar de la un impact frontal cu 180 km/h ale lui şi 90 km/h ale tale nu te salvează nici 5 stele la EuroNCAP!

Poate e timpul să aplicaţi legea exemplar, dur, şi să ne informaţi pe toţii despre asta? Poate e timpul să urmăriţi aceste account-uri măcar în cadrul unei operaţiuni speciale? Şi nu trebuie noi să vă explicăm că identificarea, în secolul 21, se poate face uşor, dacă puneţi cap la cap mai multe tehnologii, o ştiu cu siguranţă şi profesioniştii ce muncesc în instituţiile corespunzătoare.
Poate e timpul să daţi startul unei operaţiuni „Tik Tok şi Instagram”, dragă poliţie? Cu tot respectul, dar poate încetaţi un pic pozele siropoase cu poliţia în acţiune pe Facebook, poate încetaţi un pic să tot însoţiţi enoriaşi care merg cu crucea în spinare zile la rând, poate încetaţi un pic să staţi dosiţi cu radarele exact cu 10 metri înainte de indicatorul de ieşire din localitate? Mai puneţi pauză la operaţiunile clasice şi repetitive cu denumiri din anii ’90, sau lăsaţi-le şi pe ele, că or fi eficiente, dar daţi startul şi la una care arde acum, care e critică! Daţi startul până nu se întâmplă o nouă catastrofă cutremurătoare pe drumurile publice, de această dată transmisă live pe TikTok şi Instagram!
1
21,391
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!