Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Hypercar-ul cu propulsie hibridă Lamborghini Sian devine un Roadster

9 Iulie 2020 - 12:07
Denis Godorozea
Lamborghini îşi alintă fanii şi cei mai înstăriţi clienţi cu un nou hypercar super exclusiv — faimosul Sian beneficiază de o versiune decapotabilă, Roadster, care va fi produsă într-o serie limitată, precum şi coupe-ul debutat anterior. Chiar şi aşa, Sian Roadster nu aduce careva picanterii tehnice diferite, dar avem ocazia să ne reamintim despre substratul tehnic electrificat al acestui model, unul extrem de performant.
Estetic cele două versiuni ale lui Sian se disting, practic, prin partea de sus a caroseriei, iar noul Roadster este lipsit de un plafon în totalitate, nici măcar pliabil, nici măcar contra cost adiţional. Deci, e o maşină ce va fi savurată doar pe vreme bună.
Sian Roadster a moştenit în întregime substratul tehnic de la versiunea prezentată în toamna trecută — hypercar-ul este propulsat de benzinarul aspirat natural V12, de 6.5 litri, acompaniat de un motor electric integrat în cutia robotizată. În tandem sistemul oferă 819 CP, distribuiţi pe ambele punţi prin intermediul sistemului de tracţiune integrală. În aceste condiţii Roadster-ul poate accelera până la 100 km/h în 2.9 secunde, fiind mai lent în acest exerciţiu decât coupe-ul cu 0.1 secunde. Totodată, viteza maximă este similară — 350 km/h.
Lamborghini Sian a fost produs în 63 unităţi, iar Roadster-ul va deveni un model şi mai exclusiv, or italienii au anunţat un tiraj de doar 19 unităţi. Apropo, împreună aceste numere formează anul 1963, când a şi fost înfiinţată compania italiană. Marea dezamăgire a fanilor care abia astăzi au aflat despre acest model este că toate cele 19 unităţi planificate spre producţie au fost deja rezervate. Preţul maşinii nu a fost dezvăluit.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter