Istoria electromobilelor Opel a început acum 30 de ani cu faimosul Kadett

9 Iulie 2020, 14:26
Denis Godorozea
Odată ajuns în componenţa Concernului PSA Peugeot Citroen, Opel a început o ofensivă admirabilă pe piaţa automobilelor noi, în special în segmentul electromobilelor, prezentând până acum nu mai puţin de 4 modele electrice, printre care Corsa-e şi Mokka-e, dar şi două monovolume.
Ei bine, precum şi în cazul celor mai mulţi constructori auto, istoria electrificării în gama germanilor a început mult mai devreme, iar printre primele încercări similare a fost prototipul Opel Impuls I, unul dintre strămoşii actualului Corsa-e, creat acum 30 de ani pe baza faimosului Kadett.
La proiectarea lui Impuls I cei de la Opel au fost asistaţi de concernul energetic RWE şi producătorul de baterii SAFT. Maşina asta a fost gândită doar pentru călătorii urbane, or nu promitea o autonomie generoasă. Electromobilul a fost pus în mişcare de un motor electric cu 22 CP, alimentat cu curent continuu de la baterii nichel-cadmiu cu electrolit lichid, cu o capacitate de 14.3 kWh. În aceste condiţii hatch-ul putea parcurge până la 80 km, iar rezervele bateriei puteau fi suplinite timp de 5 ore. Mai mult de atât, maşina a fost echipată chiar şi cu un sistem de recuperare a energiei electrice în timpul frânării.
Germanii au fost ingenioşi în structura maşinii, în special ţinând cont că aceasta avea la bază modelul Kadett. Bateriile au fost amplasate atât în faţă, sub capotă, cât şi sub podeaua portbagajului, astfel încât să fie obţinut un echilibru cât mai optim de greutăţi între punţi.
Viteza maximă a electromobilului a fost limitată la 100 km/h, dar germanii nu au dezvăluit în cât timp poate fi atinsă aceasta. În schimb, acceleraţia de la 0 la 50 km/h avea loc în 10 secunde. Mult prea lent, aparent, dar maşina asta avea doar 22 CP şi o greutate totală de aproximativ 1,000 kg!
0
3,210
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!