Nouă dramă în industria auto: producătorul de jante sport BBS a falimentat

20 Iulie 2020, 13:01
Denis Godorozea
Unul dintre cei mai vestiţi şi îndrăgiţi producători de jante sport pentru automobile va falimenta — o cerere în acest sens a fost depusă de BBS la Curtea Germană. Acesta ar putea fi sfârşitul istoriei brandului fondat acum 50 de ani. Se pare că BBS a devenit noua pradă a pandemiei de coronavirus, care a făcut ravagii în întreaga industrie auto la nivel mondial.
Compania BBS a apărut pentru prima dată în 1970. Denumirea brandului rezultă din numele celor doi fondatori — Baumgartner şi Brand, dar şi oraşul unde a şi fost fondat acesta — Schiltach. Oficiul central al companiei se află în acest oraş german şi până astăzi, însă timp de 50 de ani compania a evoluat mult, având divizii mari în SUA (BBS of America) şi Japonia (BBS of Japan). La ora actuală în cadrul companiei activează circa 1,200 angajaţi, iar brandul a devenit unul dintre cele mai faimoase în rândul pasionaţilor auto şi în special în rândul amatorilor de tuning.
De menţionat, că în cea mai recentă istorie a brandului, BBS a fost în pragul lichidării încă de 3 ori. În 2007 compania a intrat în insolvabilitate şi a ajuns în posesia concernului Punch International din Belgia. Sub aripa noilor proprietari brandul a avut o soartă similară şi în 2011 şi-a schimbat din nou proprietarii, iar din 2015 cea mai mare cotă de acţiuni aparţine concernului sud-coreean Nice Holdings.
Acum, când cererea pe toate ramurile industriei auto este minimă din cauza pandemiei de coronavirus Covid-19, vânzările celor de la BBS au ajuns la limită, iar astfel a fost luată decizia de a iniţia procesul de lichidare. Ei bine, există şanse minime ca compania să găsească din nou un investitor şi să-şi schimbe proprietarii. Afară de aceasta, chiar dacă divizia germană nu va supravieţui, diviziile din SUA şi Japonia şi-ar putea continua activitatea. Cea nord-americană are în prezent contracte de livrări de jante pentru diverse competiţii sportive (precum NASCAR) dar şi livrări pentru companii de tuning locale.
0
7,428
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!