Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Premieră: Audi e-tron S şi e-tron S Sportback! Performanţa pur electrică

2 Iulie 2020 - 10:01
Denis Godorozea
Audi a pregătit o premieră dublă de performanţă: SUV-urile electrice e-tron şi e-tron Sportback au beneficiat de câte o versiune de performanţă, iar până a vă relata toate detaliile despre ele, vă provocăm să ghiciţi câte motoare electrice are fiecare.
De fapt, în prezent există foarte puţine electromobile similare — deobicei, chiar şi cele de performanţă, utilizează până la două motoare electrice, situate pe ambele punţi. Ei bine, noile e-tron S şi e-tron S Sportback vor miza pe trei motoare, unul situat pe puntea faţă şi două pe puntea spate. Fiecare motor posterior este conectat la o roată, iar asta înseamnă că distribuţia cuplului pe posterior poate fi setată după bunul plac şi cu exactitate perfectă.
În tandem, cele trei motoare electrice dezvoltă 503 CP şi 973 Nm, însă aceste performanţe maxime sunt disponibile doar 8 secunde de performanţă, după care urmează o pauză şi puterea scade până la nivelul standard, care nu a fost specificat de producător. Mai mult de atât, într-un regim de rulare lejer, electromobilele au doar tracţiune pe puntea spate, iar cel frontal este conectat doar când cel din spatele volanului solicită performanţe maxime. În această ipostază, electromobilele sunt capabile să accelereze până la 100 km/h în 4.5 secunde, atunci când interpretarea e-tron 55 realizează acelaşi exerciţiu în 5.7 secunde. Viteza maximă este limitată la 210 km/h.
La nivel de eficienţă nu există prea multe modificări — ambele SUV-uri electrice de performanţă au la bază aceeaşi baterie de 95 kWh, din care utilizabili sunt 86 kWh. Aceste cifre rezultă într-o autonomie maximă de până la 364 km, conform WLTP, pentru S Sportback şi până la 359 km pentru e-tron S.
Alte modificări tehnice vin la nivelul suspensiei pneumatice recalibrate, ce poate ajusta acum garda la sol într-un diapazon de până la 76 mm. Pe lângă asta, S-urile dispun standard de un sistem de frânare mai performant, cu discuri de dimensiuni mai generoase şi etriere cu câte 6 pistoane. Vizual modelele pot fi distinse prin decorul special exterior, la nivel de bare de protecţie, dar şi aripile evazate cu 23 mm. La interior electromobilele de performanţă au scaune sport cu suport lateral mai profilat, dar şi un volan sport "turtit" pe partea de jos.

Noile interpretări Audi e-tron sunt disponibile pentru comandă acum, iar livrările urmează să înceapă în câteva săptămâni.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter