Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Premieră: Suzuki prezintă cel mai mare SUV din gamă! Care e un RAV4, de fapt

2 Iulie 2020 - 08:58
Denis Godorozea
Premiera asta o anticipam noi încă din 2018, atunci când Suzuki şi Toyota au ajuns la un acord de parteneriat, care printre altele prevedea şi un schimb de modele dintre constructori. În baza acestui acord, Toyota a primit acces la modelele compacte din gama Suzuki, cu care să devină mai competitivă pe piaţa din India, una în dezvoltare fructuoasă. În schimb, cei de la Suzuki şi-au propus să preia modele mai mari din gama Toyota, în special noile Corolla şi RAV4. Astăzi Suzuki prezintă modelul Across, cel mai mare SUV din gamă, care e un RAV4 restilizat, de fapt.
Ei bine, ca să fim mai exacţi, Suzuki Across a fost construit pe baza Toyota Wildlander, care a fost creat special pentru piaţa din China, iar astfel are un aspect exterior aproape identic, cu mici modificări la nivel de calandru. Deci, pe principalele pieţe, unde vor fi prezente concomitent Across şi RAV4, aceste două modele nu se vor duela între ele prea mult.
Au ştiut cei de la Suzuki să aleagă şi cel mai potrivit substrat tehnic — Across a moştenit motorizarea plug-in hybrid de la Toyota RAV4, prezentată de benzinarul aspirat natural de 2.5 litri cu ciclu Atkinson, asistat de două motoare electrice şi o cutie cu variaţie continuă! Asta înseamnă că în timp ce motorul termic şi unul electric vor acţiona puntea faţă, roţile posterioare vor fi puse în mişcare de un alt motor electric, în cadrul sistemului de tracţiune integrală.
În tandem sistemul dezvoltă 306 CP, exact precum în cazul Toyota RAV4 PHEV. Motoarele electrice sunt alimentate de la o baterie de 18.1 kWh, ce promite o autonomie de până la 75 km, calculată conform standardului WLTP. Toyota într-o versiune similară promite autonomie de până la 95 km, însă.
Producţia Suzuki Across va avea loc în Japonia, la uzina Toyota, alături de RAV4. Dar ştiţi care-i cel mai captivant lucru? Că acest model se lansează pe piaţa europeană! Pe Bătrânul Continent Suzuki Across va ajunge în toamna acestui an. Preţurile nu au fost anunţate încă, dar acesta va fi apropiat, cel mai probabil, de preţul unui RAV4 PHEV, care costă în Europa peste 40 mii euro.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter