Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

S-a zis cu Smart? Daimler scoate în vânzare uzina sa din Franţa

7 Iulie 2020 - 15:51
Denis Godorozea
Uzina Smartville din Hambach, Franţa, şi-a început activitatea în 1997 şi până în prezent a fost angajată în producţia compactelor urbane smart din portofoliul concernului Daimler. Viitorul acestui brand a fost incert până nu prea demult, însă ulterior germanii au identificat o posibilitate de a menţine în viaţă compania. Dar pentru aceasta Daimler va fi nevoit să transfere producţia smart în China, iar astfel şi să vândă uzina Smartville din Franţa, unde în prezent activează 1,600 angajaţi.
Brandul smart a primit o a doua viaţă datorită investiţiilor chinezilor de la Geely, care au achiziţionat o cotă din acţiunile Daimler şi 50% din brandul smart. Astfel, următoarea generaţie a compactelor va avea loc în China, la întreprinderea comună Daimler şi Geely. În prezent la uzina din Hambach se produce actuala generaţie a compacte electrice smart EQ ForTwo. Versiunea cu patru uşi EQ ForFour se produce în Slovenia alături de Renault Twingo.

De menţionat, că conform planurilor iniţiale uzina Smartville urma să ajungă sub controlul Mercedes-Benz, care să organizeze aici producţia propriilor electromobile. Ei bine, criza pandemică provocată de coronavirus Covid-19 se pare că i-a determinat pe germani să-şi revizuiască planurile pentru optimizarea cheltuielilor, iar astfel a fost anunţată vânzarea întreprinderii franceze. Cei de la Daimler sunt acum în aşteptarea ofertelor venite din partea cumpărătorilor potenţiali. Totodată, germanii impun şi o condiţie importantă pentru viitorul proprietar al uzinei — continuarea producţiei actualelor generaţii smart pentru încă câţiva ani, până pe benzile uzinei din China vor ajunge generaţiile noi ale compactelor.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter