Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Sfârşit de epocă la Ford: s-a zis cu sedanurile de lux Lincoln!

3 Iulie 2020 - 16:07
Denis Godorozea
Industria auto americană trece prin momente nefaste în ultimii ani, iar acest lucru se atestă anume pentru cele trei concerne mari, precum Ford, General Motors şi Chrysler, în componenţa Grupului FCA. Acum are loc o dramă pentru fanii şcolii vechi de automobile americane şi anume metamorfoze dureroase în gama Lincoln — constructorul premium american renunţă definitiv la sedanuri, iar după MKZ (care a fost un Ford Fusion în esenţă), urmează să fie pensionată definitiv şi limuzina Continental, iar producătorul se va concentra pe producţia SUV-urilor luxoase şi electromobilelor (care tot SUV-uri vor fi).
De menţionat, că Lincoln Continental a revenit în gama brandului după o pauză mai îndelungată acum abia 4 ani. Presa americană transmite, însă, că nava amiral nu a reuşit să-şi asigure o cotă suficientă pe piaţă pentru a rămâne în oferta producătorului — vânzările cumulative din SUA şi China abia de enumeră câteva mii de unităţi anual. Pe de altă parte, cei de la Lincoln se bucură de vânzări în creştere pentru SUV-uri, chiar şi nava amiral Navigator înregistrează vânzări de trei ori mai bune decât Continental.
De altfel, până şi cei de la Ford renunţă în totalitate la sedanuri pe piaţa americană — ultimul model rămas în gamă este Fusion, care va fi şi el pensionat curând. Doar Mustang-ul rămâne în ofertă, astfel. În schimb, în viitorul apropiat cei de la Lincoln vor fi preocupaţi de electrificarea gamei. Americanii nu se vor limita doar la motorizări hibride, dar vor lansa şi electromobile. În viitorul apropiat ar putea apărea un SUV electric pe baza Mustang Mach-E, dar nu este exclusă apariţia unui Lincoln electric pe baza platformei germanilor de la Volkswagen — platforma MEB.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter