Şoferii care au încălcări şi amenzi neachitate, în vizorul poliţiei din Chişinău

29 Iulie 2020, 15:53
Redacţia PiataAuto.md
INSP anunţă că a luat la ochi şoferii care au încălcări fixate de camerele video sau amenzi neachitate. Un filtru organizat azi dimineaţă pentru descoperirea acestor şoferi a adus nişte cifre uluitoare!
Filtrul a fost organizat pe şos. Munceşti din Chişinău şi în decurs de 3 ore poliţiştii au stopat peste 230 de automobile, pentru a verifica dacă acestea au încălcări fixate nerezolvate. După cum declară cei de la INSP, operaţiunea de verificare durează doar câteva secunde, datorită sistemului informaţional actual, iar dacă nu au încălcări fixate, şoferii îşi pot continua deplasarea imediat.
Partea îngrijorătoare este că 89 de şoferi din cei peste 230 staţionaţi au avut asemenea încălcări, echivalentul a aproape 40% din şoferi! Sigur, asta nu înseamnă că toţi cei 89 se eschivează de la constatarea încălcărilor sau de la plata amenzilor — e la fel de posibil ca încălcarea din sistem să fie mai recentă, iar cel de la volan să nu fi ştiut încă de existenţa ei, dar proporţia e extrem de mare şi de îngrijorătoare, totuşi.
Din cei 89 de şoferi menţionaţi mai sus, 64 au primit procesele verbale cu amenzile pe loc, iar alţii 25 au primit citaţii de prezentare la direcţia de monitorizare a traficului pentru a declara cine s-a aflat la volan în momentul fixării încălcării.
0
3,199
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!