Ştiai că-n 1926 în Chişinău exista deja o reprezentanţă autorizată Ford, Fiat şi Lincoln? Clădirea mai există şi azi!

13 Iulie 2020, 17:14
Ilie Toma
Ia’ spune, sincer — când credeai că a apărut în Chişinău prima reprezentantă autorizată a unei mărci auto, cu tot cu service oficial şi cu toate lucrurile civilizate care se impun? Te-ai gândit, cel mai probabil, la anul 1993 şi marca Skoda. Sau, dacă ai luat în considerare mărcile sovietice, atunci ţi-ai amintit de acele „staţii tehnice” din vremurile de demult şi de magazinele unde cumpărătorii îşi aşteptau maşinile, nu maşinile cumpărătorii.
Dar istoria Chişinăului e mult mai surprinzătoare de atât! Află că încă în anul 1926 Chişinăul avea deja o reprezentanţă autorizată a mărcilor Ford, Fiat, Lincoln şi Fordson! De ultima probabil nici n-ai auzit vreodată, dar ea era, de fapt, o marcă de tractoare şi tehnică agricolă, produsă de compania Henry Ford & Son, adică de Henry Ford şi fiul său. Viaţa acestei companii n-a fost prea lungă, ea retrăgându-şi ulterior prezenţa doar pe anumite pieţe ale lumii. Însă, în 1926, când Henry Ford era un soi de Elon Musk vizionar al zilelor noastre, dacă nu chiar mai mult, numele Fordson însemna o garanţie a performanţei inginereşti.
Despre prezenţa acestei mărci în Moldova ne certifică şi un mesaj de reclamă, publicat în 1926 în Buletinul Agricol de către compania distribuitorare. Această companie, apropo, purta numele de „GENROM” şi avea un capital social de 5,000,000 lei pe atunci. Ei bine, revenind la publicitatea din 1926 pentru tractorul Fordson, ea aducea un mesaj adaptat vremii, care ne poate părea nostim azi, dar care era cu siguranţă actual atunci:

„TRACTORUL FORDSON. Unul lucrează cât şi 8 boi. Tractorul „Fordson” nici odată nu oboseşte, el poate se lucreze 24 ore fără întrerupere, iar când lucrează, nu mănâncă nimic şi întreţinerea lui nu costă nimic”.

Am păstrat ortografia originală. Aşadar, ai înţeles imediat avantajele acestui tractor, promovat atunci în Chişinău!
Şi acum vine partea şi mai intrigantă. Compania asta, de care vorbim noi, GENROM, avea sediul central pe str. Mihai Viteazul, într-un edificiu care nu s-a mai păstrat până astăzi, însă în Chişinău exista şi un service al acestei companii, care deservea mărcile reprezentate de ea — Ford, Lincoln, Fiat şi Fordson. Şi anume acest edificiu al service-ului oficial s-a păstrat până în zilele noastre!
Foto: Edificiul de pe Armenească 22, din Chişinău, în starea lui de astăzi. Aici a fost în 1926 service-ul oficial Ford, Fiat, Lincoln şi Fordson

El se află pe strada Armenească 22. În acele vremuri edificul era tot numărul 22, iar strada fusese redenumită cu puţin timp în urmă din Armenească în Cetatea Albă, de asta şi-n anunţurile oficiale erau menţionate ambele denumiri. Ei bine, edificiul acesta de pe Armenească 22 există şi azi şi mai are plăcuţele de firmament montate pe el!
Istoria zice că după rolul de service, edificiul a fost un magazin de vopsele şi lacuri, S. Bruhis, aşa că firmamentele au fost revopsite cu această menire, toate întâmplându-se încă în perioada interbelică. Însă timpul a rarefiat vopseaua şi astăzi se pot observa de după aceste înscripţii vechi cele care le-au precedat, inclusiv una cu logo-ul renumit al celor de la Ford! Îl observi?
Păi iată, să ştiţi că pe aici, prin Chişinău, dragostea de maşini are ceva istorie mai îndelungată decât credeam cei mai mulţi dintre noi!
0
6,744
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!