Studenţii Skoda au transformat noua Scala într-o decapotabilă arătoasă

21 Iulie 2020, 10:52
Denis Godorozea
Pentru al şaptelea an consecutiv studenţii Skoda au posibilitatea de a se aventura într-un proiect inedit, cu propriile forţe, pentru a transforma un model standard din gama cehilor într-o bijuterie unică. De această dată studenţii au ales să modifice hatch-ul Scala, care de curând s-a lansat să lupte în segmentul compactelor din Europa, care a fost transformat într-o decapotabilă arătoasă, într-un adevărat spyder cu 2 locuri.
La proiect au participat studenţii din cadrul academiei Skoda din Mlada Boleslav, unde sunt pregătiţi viitori ingineri care să fie angajaţi la întreprinderile mărcii cehe. Academia şi-a început activitatea în 2013, iar de atunci studenţii au posibilitatea să experimenteze cu maşinile de serie — anterior studenţii au lansat 6 modele conceptuale, primul dintre care a fost tot un spyder, CitiJet, construit pe baza compactei Citigo. Au urmat apoi conceptele FUNstar, Atero, Element, Sunrog şi Mountiaq. Noua creaţie a tinerilor a fost numită Slavia, în cinstea bicicletelor cu aceeaşi denumire, de la care compania din Mlada Boleslav şi-a pornit activitatea acum 125 ani.
Ca şi anterior, grupul de studenţi angajaţi în transformarea hatch-ului Scala din acest an au avut acces la liniile de producţie şi utilajele din cadrul uzinelor cehe, dar au mai fost ghidaţi de designeri şi ingineri experimentaţi angajaţi în cadrul Skoda. Slavia a primit un aspect exterior cu adevărat unic, însă studenţii nu au modificat prea mult substratul tehnic de bază, iar astfel spyder-ul are o lungime similară de 4,362 mm şi un ampatament de 2,649 mm, exact precum hatch-ul de serie. În schimb, caroseria a simţit modificări majore.
Scala a fost lipsită în totalitate de acoperiş, portiere spate şi montanţi centrali. Locurile posterioare au fost eliminate, la bord având acces doar două persoane. În aceste condiţii studenţii au obţinut un portbagaj imens, accesul la care are loc printr-o uşă de mici dimensiuni de la posterior — în compartiment pot fi depozitate două scutere Skoda. Şoferul şi pasagerul faţă vor fi răsfăţaţi de scaunele sport de tip scoică livrate de Sparco, cu tapiserie din piele şi centuri de siguranţă cu 4 puncte. Habitaclul este ornamentat cu elemente decorative din carbon şi inserţii de culoare albă, care să repete nuanţa caroseriei — aceste elemente au fost produse cu ajutorul imprimantelor 3D.
Tot la exterior, inspiraţi parcă din trendurile de tuning de acum două decenii, studenţii au echipat maşina cu un sistem de iluminare multi-color pe partea inferioară — nuanţa şi modul de funcţionare a sistemului este setat prin intermediul unui ecran tactil montat pe consola centrală mai jos de comenzile sistemului de climatizare. Aspectul exterior este completat de jantele de 20 ţoli, împrumutate de la Skoda Kodiaq RS.
Partea frontală a maşinii a mai beneficiat de un splitter mai mare integrat în bara de protecţie faţă, dar din punct de vedere tehnic modificări nu au intervenit. În special tehnic, or Skoda Slavia este echipată cu benzinarul turbo standard 1.5 TSI cu 150 CP la activ, ce se cuplează la cutia robotizată DSG cu 7 rapoarte. Componentele direcţiei şi suspensia au rămas neschimbate. Ei bine, cu excepţia sistemului de frânare, preluat şi el de la Kodiaq RS.
0
3,856
GALERIE FOTO (16 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!