Suzuki Jimny, transformat în plug de zăpadă! O soluţie mai ieftină decât obişnuitele utilaje?

18 Iulie 2020, 18:49
Redacţia PiataAuto.md
Să-ţi cumperi vara sanie — aşa zice o vorbă destinată gospodarilor. Se pare că şi un dealer Suzuki din Munchen a gândit la fel când a transformat un Jimny într-un plug de zăpadă.
E clar, Suzuki Jimny e unul din cele mai veritabile şi capabile offroader-e compacte din câte există azi, iar tracţiunea sa integrală şi demultiplicatorul de cuplu îl fac de neîvins în condiţii dificile. Prin urmare, ideea de a-i ataşa o lopată în faţă şi ceva utilaj adiţional de actionare a ei şi semnalizare pare foarte inspirată! Iar la drept vorbind, ideea asta nici nu e absolut nouă, prin Germania, Elveţia şi Austria asemenea modificări fiind răspândite şi pentru generaţia anterioară de Jimny.
Noi am fost curioşi să vedem şi preţul unei asemenea conversii, dacă este el mai accesibil decât obişnuitele utilaje. Ei bine, în esenţă e vorba tot de un Suzuki Jimny standard, în acest caz fiind vorba de unul cu cutie manuală, dar în dotare maximă. Pe maşina originală a fost ataşat plugul, el fixându-se de cadrul dur al construcţiei, iar odată cu acesta şi mecanismul de ajustare, dar şi câteva elemente de iluminare şi rezervorul necesar acestor lucrări.
Lăţimea plugului a rămas relativ apropiată de cea a lui Jimny, cresând doar uşor. Asta va permite maşinii cu motor de 1.5 litri şi 105 CP să poată înainta fără dificultate când va împinge mormanele de zăpadă în faţa sa. Pentru situaţii cu adevărat extreme, se va cupla demultiplicatorul de cuplu.
Preţul final al acestui plug pe bază de Suzuki Jimny în Germania e de 35,950 euro cu tot cu tva sau aproape 31,000 euro fără taxe, ca pentru export. Fără îndoială, e mai ieftin cu mult decât orice autoutilitară mare, însă capacitatea acestui plug e compatibilită mai degrabă cu drumurile mai provinciale, alpine, acolo unde de obicei de folosesc tractoare mai mici. Chiar şi în comparaţie cu acestea, însă, preţul unui astfel de Jimny e foarte atractiv.

Cum vă pare ideea de a transforma un Jimny în plug pentru curăţarea zăpezii, deci?
0
3,776
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
TESTE DRIVE DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!