Topul ţărilor: cât de agresivi sunt şoferii europeni la volan

4 Iulie 2020, 11:42
Denis Godorozea
Un studiu foarte curios, ba chiar haios, a fost realizat în 11 ţări membre ale Uniunii Europene de către Ipsos pentru Vinci Motorway Foundation. Analiza a avut drept scop determinarea comportamentului şoferilor din ţările respective, pentru a stabili şoferii din care ţări sunt, de fapt, cei mai agresivi şi aroganţi.
Aşadar, conform studiului, cei mai fierbinţi în stilul de condus s-au adeverit a fi şoferii din ţările sud-europene, precum Italia şi Grecia, dar tot cam pe acolo în top s-au situat şi francezii. Astfel, din totalul şoferilor chestionaţi, peste 55% admit că insultă uneori alţi participanţi la trafic, însă cei mai aroganţi s-au adeverit a fi şoferii din Franţa şi Grecia, dintre care 70% au relatat că nu ezită să-şi insulte colegii din trafic. Totodată, şoferii greci au recunoscut în proporţie de 47% că au un obicei mai răspândit şi pe meleagurile noastre, care chiar creează pericol sporit de accidente, de a brutaliza şoferul din cale apropiindu-se prea mult de bara de protecţie spate în trafic.
La capitolul claxonare nejustificată, cei mai sonori în trafic s-au adeverit a fi cei din Spania, Grecia şi Italia, iar cei din Polonia nu ezită chiar să iasă din maşină pentru reglări de conturi. Şoferii olandezi, spanioli şi britanici recunosc că adesea ajung să iasă la depăşiri riscante pe bandă nepotrivită depăşirii.

Paradoxal şi caracteristic pentru marea majoritate (97%) a şoferilor chestionaţi în cele 11 ţări UE, este că când ajung să-şi descrie comportamentul propriu, se autocaracterizează drept şoferi disciplinaţi, pe când adjectivele „vigilent” şi „calm” au fost utilizate în propria descriere de 76% şi, respectiv, 59%. Deci, astea fiind spuse, doar 3% din şoferi recunosc că manifestă un comportament agresiv chiar ei şi doar 1% din şoferi recunosc că au un comportament iresponsabil. Pe de altă parte, 83% dintre şoferi i-au descris negativ pe ceilalţi participanţi la trafic, iar 45% i-au caracterizat drept iresponsabili.
Din propria noastră experienţă, suntem siguri că şi pe drumurile din Moldova sau România până şi voi, dragii noştri, v-aţi confruntat cu comportament agresiv, sau chiar l-aţi manifestat. Deci, cam pe ce locuri în aceste topuri ar ajunge şoferii noştri?
0
9,101
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!