Un extrem de rar Jaguar X300 Daimler Double Six, scos la vânzare în România la un preţ incredibil

25 Iulie 2020, 19:47
Redacţia PiataAuto.md
De această dată vorbim de o bijuterie extrem de rară, într-o stare fascinantă, dar care nu e scoasă la vânzare pe undeva prin Germania, Marea Britanie sau SUA, ci chiar în România, aproape de noi. Şi e o maşină într-atât de rară, încât n-o să vă vină a crede că se poate vinde cu un preţ atât de mic!
Prima întrebare de la majoritatea dintre noi ar fi ce are Daimler cu denumirea acestui model, de ce Daimler? Ei bine, să o luăm pe rând, dar foarte laconic.

Jaguar XJ X300 a fost cea mai mare limuzină a celor de la Jaguar, un predecesor al actualului XJ şi un concurent direct pe atunci cu Mercedes-Benz S-Class şi BMW Seria 7. Ba chiar XJ se producea atât cu ampatament scurt, cât şi lung, exact ca şi concurenţii germani. A apărut în 1994 şi îl succeda pe atunci pe Jaguar XJ40.
De fapt, noul Jagaur XJ X300 se baza în mare parte pe aceeaşi platformă tehnică şi era un soi de facelift amplu al predecesorului său, doar că în 1990 Ford preluase marca Jaguar, iar asta a însemnat şi investiţii uriaşe în metode de producţie şi schimbări radicale în abordare. Aşa că, deşi constructiv modelul era similar, procesul lui de asamblare era net superior, mai modern, cu promisiuni de a fi şi mult mai fiabil decât predecesorul său.
Ei bine, noua limuzină avea un motor entry-level de 3.2 litri, cu 6 cilindri în linie, apoi a venit şi unul de 4.0 litri un pic mai mare. Dar pe lângă motorul cu 6 cilindri în linie, Jaguar a decis să ofere şi motorizarea de top de 12 cilindri în linie, de 6.0 litri, poreclită frumos în englezeşte „Double Six”, de la cele două blocuri câte 6 cilindri ale motorului. Iar exemplarul din România despre care vorbim noi azi e anume un asemenea Jaguar cu motor V12 sub capotă!
Motorul V12 al acestui model. Poză simbol

Motorul ăsta delicios livra 318 CP relaxaţi, iar cuplul maxim ajungea la 447 Nm. Era cuplat la o cutie de viteze automată cu 4 rapoarte, iar puterea era livrată punţii spate.

Au existat o mulţime de versiuni şi „submodele” ale acestei generaţii de Jaguar XJ, unele cu denumire derivată de la motorul pe care-l aveau sub capotă, altele de la nivelul de echipare. Una din ele, foarte generos echipată, se numea Sovereign. Iar cea mai desăvârşită versiune în materie de echipări purta numele bizar de Daimler. Zicem ciudat pentru că ştiţi voi, Daimler e totuşi denumirea companiei mamă a unei mărci concurente...
În fine, au existat ediţii Daimler Six — cu motor de 6 cilindri sub capotă — şi Daimler Double Six — cu motor V12 sub capotă. Iar aceste ipostaze de top absolut puteau fi recunoscute după abundenţa de detalii cromate, până şi corpurile oglinzilor lucind de la o poştă.
Ei bine, şi tocmai un asemenea Jaguar XJ X300 Daimler Double Six, produs în anul 1994, a fost scos la vânzare în România. E într-o stare estetică excelentă, fapt care se poate vedea şi după poze, iar ca să înţelegeţi ce bijuterie e acest model cu adevărat, vă zicem că în întreaga carieră a modelului XJ de acestă generaţie, s-au produs doar 1,007 exemplare Daimler Double Six cu ampatament standard! Mai mult ca atât, în acei ani motorul ăsta nu avea distribuţie mecanică, toată distribuţia fiind realizată printr-un sistem electronic complicat de gestionare a motorului! Şi imensul motor V12 de 6.0 litri de sub capotă e un adevărat deliciu în condus!
Exemplarul are un parcurs onorabil de 226,000 km, dar oricum e într-o stare care poate face din ochi oricărui colecţionar, mai ales că şi interiorul e foarte minuţios păstrat. Cât cere proprietarul din România pe el? Doar 10,000 euro.

De aici încolo nu vă mai ţinem mult, că s-ar putea să fiţi prea intrigaţi ca să mai staţi mult pe gânduri. Să cumperi cu doar 10,000 euro un Jaguar luxos clasic, al cărui model a fost produs doar în 1,007 exemplare, e ca şi cum ai câştiga la loto!
0
10,720
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!