Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Aerul condiţionat consumă prea mult combustibil? Montaţi un ventilator în plafon!

31 Iulie 2020 - 19:41
Denis Godorozea
Sistemul de climatizare şi aerul condiţionat este un element indispensabil pe vreme caniculară, însă acest confort rezultă, de cele mai multe ori, în cheltuieli niţel mai mari pentru combustibil, or odată ce sistemul este inclus, consumul mediu de combustibil indică o creştere uşoară. Astfel, un vlogger şi-a propus să identifice o nouă modalitate de a răcori habitaclul maşinii, una mai ciudată, de altfel.
Pentru noul său proiect tânărul a decis să combine dispozitive mai arhaice, precum ventilatoarele de plafon, foarte populare în SUA la sfârşitul secolului trecut, dar mai puţin utilizate în prezent. Aşa a ajuns la ideea absurdă de a monta un asemenea ventilator în plafonul maşinii sale, un Subaru Outback. Ventilatorul poate fi alimentat absolut normal de la sistemul electric de 12 V al maşinii, astfel încât să fie absolut funcţional.
Dar cât de eficient va fi într-un ambuteiaj sau după o staţionare de vreo 30 minute într-o zi însorită? Bineînţeles, nu este vorba de eficienţă, ci de absurditatea proiectului haios. Până la urmă, Youtuber-ul şi-a numit canalul “Unnecessary Inventions”, deci şi noua sa invenţie este inutilă! :)
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter