Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Au apărut imaginile video ale accidentului de ieri de pe Voluntarilor. Cine e vinovat?

25 Iulie 2020 - 07:52
Redacţia PiataAuto.md
Ieri în sectorul Ciocana al capitalei, ep str. Voluntarilor, s-a produs un accident între o Honda Civic şi un Mercedes-Benz E-Class, care nu părea cu nimic ieşit din comun din pozele ce ilustrau rezultatul lui. Imaginile video publicate mai târziu, însă, ne redau o situaţie foarte tipică, ce ne face să ne punem întrebarea cine e vinovat, totuşi, de acest accident şi de multe altele ca el?
Din video de mai jos se poate vedea că Mercedesul ieşea dintr-un spaţiu adiacent drumului, dorind să vireze la stânga. Un taximetrist a oprit pentru a-i permite să facă manevra, deşi era pe drumul cu prioritate şi oprirea era mai mult un gest de bunăvoinţă. O Honda Civic care trecea pe alături, însă, şi a depăşit taximetristul a lovit din plin Mercedesul care tocmai ieşea. Doamna de la volan a ieşit repede pentru a-şi lua copilul, care era fixat pe bancheta spate. Martorii spun că starea copilului era absolut bună, acesta alegâdu-se cu o sperietură, la fel ca şi mama sa.

Dar haideţi să vedem un pic, cine e vinovat în toată ecuaţia, mai mult sau mai puţin şi dacă putea fi evitat acest accident?

Şoferul Mercedes-ului?

Fireşte, primul spre care putem indica e şoferul Mercedesului, cel care a ieşit de pe un teritoriu adiacent şi nu s-a asigurat că toate maşinile care ciruclă pe drumul cu prioritate i-au cedat trecerea. În asemenea caz, cel mai indicat lucru ar fi să înainteze un pic, pentru a avea vizibilitatea de după taximetristul oprit, ca să se asigure că nu vin alte maşini, şi abia apoi să înainteze.

Şoferul taximetristului?

Uneori şi faptele de bunăvoinţă pot aduce riscuri suplimentare. Deşi nu era obligat s-o facă, acesta putea atenţiona fie pe şoferul Mercedesului, fie pe şoferiţa Hondei, despre riscul existent. Oprirea sa pe marginea dreaptă a drumului putea fi tratată de alţi şoferi ca o oprire pentru a debarca un pasager, mai ales că taximetriştii mai obişnuiesc să facă asemenea opriri adeseori. După producerea accidentului, ar fi fost normal ca taximetristul să se intereseze de starea celor implicaţi în accident şi să lase cel puţin un număr de contact pentru a fi chemat în calitate de martor, dacă e nevoie.

Şoferul Hondei?

Poate ea fi oare vinovată de ceva în acest accident? Că n-a încetinit atunci când a încetinit taximetristul? După cum spuneam mai sus, gestul taximetristului nu era unul clar şi predictibil şi putea fi tratat diferit, iar încetinirea în asemenea cazuri vine doar din experienţa că-n ţara noastră se pot întâmpla multe şi neaşteptate. Poate a greşit că a făcut o depăşire pe un drum prea îngust? Dar asta e o ocolire a unei maşini staţionate, de fapt. Cu alte cuvinte, şoferiţa din Honda e cea căreia i se pot adresa cele mai puţine întrebări, de fapt. Ne bucurăm că a avut copilul fixat bine pe bancheta spate, cel puţin din câte se poate înţelege, şi a alergat în primul rând la el după accident.

Primăria?

Noi vedem o mare problemă de semnalizare pe strada asta, însă, care ar fi putut preveni acest accident. Strada Voluntarilor nu are marcaj rutier deloc şi n-a avut mulţi ani. În acest context, niciodată nu e clar câte benzi sunt de facto aici, unde poate fi tratată drept linie neîntreruptă de separare a sensurilor de mers şi unde linie întreruptă. Dacă aveau să existe aceste marcaje, poate şoferul Mercedesului nici nu avea voie să vireze la stânga? Ideal ar fi fost şi câte un indicator la ieşirea din aceste teritorii, de exemplu de virare obligatorie la dreapta şi apoi fiecare ar merge până la sensul giratoriu şi şi-ar continua deplasarea. Or, nu e normal ca la fiecare 50 metri pe această stradă să existe tot felul de ieşiri şi întrări pe teritorii, din care fiecare iese şi intră cum vrea. E totuşi o stradă de oraş, iar ea trebuie semnalizată, marcată, amenajată, dacă vreţi.

În rezultat, în starea în care e ea acum e un soi de haos la mica înţelegere. Nu e clar câte benzi pe sens avem, dar parcă încap câte 2 benzi pe sens dacă de mers tare aproape. Pe unele sectoare, mai ales la curburile străzii, încap maxim 3. Dar, fireşte, aşa, mai mult intuitiv şi cu riscuri constante pentru asemenea accidente în care parcă nici n-ai pe cine identifica drept vinovat. Poate e vinovat sistemul aici, totuşi? Voi ce credeţi?

Sursa video: Facebook / GBM / Den Corj
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter