(VIDEO) Cum arată UAZ-ul Buhanka de 1 milion de ruble şi cum concurează cu BMW X6M

9 Iulie 2020, 15:50
Redacţia PiataAuto.md
Există idei nebune. Dar există idei într-atât de absurde şi totodată într-atât de nostime, încât nu-ţi mai rămâne decât să te relaxezi şi să savurezi haosul care se dezlănţuie în faţa ochilor tăi. Anume aşa e şi acest video de mai jos.
Producătorul rusesc UAZ a lansat ceva timp în urmă o versiune „expediţionistă” a modelului poreclit în popor drept „Buhanka”. Acesta e generos echipat pentru aventuri îndepărtate iar construcţia modelului de bază îl recomandă şi aşa pentru înaintări în teren cu adevărat dificil.

Cu punţi rigide, cu tracţiune integrală permanentă şi cu o gardă la sol uriaşă, pe care o invidiază şi Defender, UAZ Buhanka poate face minuni prin regiunile siberiene. Iar versiunea Expedition vine cu portbagaj suplimentar deasupra, cu scară de urcat la el, cu anvelope BF Goodrich, blocare diferenţial spate, protecţie suplimentară dedesubt, bară de protecţie adiţională din fier în spate şi-n faţă, ba chiar şi troliu! În rezultat, această ediţie iese de pe poarta uzinei cam cu vreo 25% mai scumpă decât o Buhankă obişnuită, şi ajunge să coste 1 milion de ruble! Sună mult, dar, de fapt, asta înseamnă doar 12,500 euro!
Chiar şi cu preţul majorat, UAZ-ul oricum are nişte soluţii constructive amuzante, pe care le veţi vedea în video.

Şi acum, ce caută un BMW X6 M în tot peisajul acesta nebunesc? Că doar UAZ-ul expediţionist are acelaşi motor de 4 cilindri în linie, de 2.7 litri, care dezvoltă 112 CP? Păi, aflaţi din video-ul nebunesc de mai jos şi nu căutaţi logică în el. Doar savuraţi haosul şi râdeţi cu poftă!
0
17,841
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!