EDITORIAL: Durerea unui părinte al cărui copil a decedat în accident, nefiind fixat în scaunul special

Acesta e, probabil, unul din editorialele cele mai grele pe care le-am scris vreodată. Cu un nod în gât. Dar uneori, trebuie să punem degetul pe rană, să urlăm de durere, să plângem şi să tragem nişte învăţăminte crunte.

E vorba de accidentul cu un VW Touareg, produs ieri pe traseul R20 din raionul Rezina. Un tată, poate ca mulţi alţii dintre noi, conducea maşina, în care se afla toată familia sa — soţia, un copil de 6 ani şi altul de 1 anişor. Oboseala, monotonia traseului, clipa aia nenorocită — ceva s-a întâmplat la un moment dat şi şoferul a adormit la volan pentru o clipă, iar acea clipă a fost suficientă pentru declanşarea unei tragedii. Maşina a ieşit de pe carosabil şi s-a izbit violent de un copac.

Aparent, maşina şi-a făcut treaba pentru care a fost proiectată — faţa sa s-a deformat, absorbind pe cât putea impactul violent, iar celula habitaclului a rămas integră, pentru a proteja ocupanţii. Dar, pentru ca protecţia asta să funcţioneze, toţi ocupanţii ar fi trebuit să fie cuplaţi cu centuri, iar în cazul copiilor — cu scaune speciale, pentru vârstele lor. Din păcate, însă, în acest caz copii nu erau cuplaţi în asemenea scaune. Şi asta a făcut ca micuţul de 6 ani să sufere traume incompatibile cu viaţa şi să moară până la venirea ambulanţei, iar cel de 1 anişor să fie preluat de ambulanţă, împreună cu mama sa, ambii fiind în stare gravă. Tatăl nu a suferit răni grave.

Imaginea de mai sus redă coşmarul acestei situaţii sfâşietoare. Tatăl, care plânge neputiincios lângă micuţul său copil de 6 ani, înţelegând că l-a pierdut, fără a putea să-l ajute cumva. Tatăl care nu-şi mai închipuie ziua de mâine, sfâşiat de durere greu de imaginat. Acesta e cazul în care e de prisos să-i mai ceri poliţiei ceva, din punct de vedere omeneşte, pentru că acest tată va avea de trăit toată viaţa cu o durere şi o senzaţie inimaginabilă de vină, pe care nu i-o poţi dori nimănui şi care e mai cruntă decât orice pedeapsă dictată de vreun judecător.

Dacă ar putea el da timpul înapoi, ştim cu toţii ce-ar face, nu-i aşa? Din păcate, ştim cu toţii DUPĂ, nu PÂNĂ. Din păcate, zi de zi, în Moldova vedem multe maşini în care copiii merg pe bancheta din spate fără elementara centură de siguranţă. Dacă la bebeluşi, cumva s-a răspândit mai tare necesitatea unui scaun specializat, atunci, odată ce ei cresc un pic mai mult, foarte mulţi sunt cei care consideră că e normalitate ca aceştia să stea pur şi simplu pe banchetă, fără centură, fără vreun scaun specializat. Fără cel puţin acel scaun de înălţare pentru copii mai mare, sub forma unui şezut, care permite cuplarea sigură a centurii de siguranţă. Mai la urma urmei, copiii mai mari, sub 12 ani, ar fi mai protejaţi dacă cel puţin centura le-ar fi cuplată, ca la adulţi, pentru că unii din ei au deja peste 40 kg.

Acum haideţi să facem o pauză de gândire cu toţii. Nu, nu vreau să împărţim lumea în buni şi răi, în părinţi iresponsabili, pe care să-i arătăm cu degetul, şi cei responsabili, care fac totul ca la carte, deşi aceştia din urmă merită toată aprecierea. Aş vrea să luăm toţi împreună un minut de a medita în sinea noastră, de a ne gândi la modul în care călătoresc copii noştri, al fiecăruia dintre noi, în prezent. Dacă ştii că ai obiceiul bine înrădăcinat de a călători cu ei cuplaţi aşa cum se cuvinte, cu scaun, centură, toate puse corect, răsuflă uşurat, şi continuă să faci la fel mai departe! Dacă ştii că şi copilul tău se întâmplă uneori, adeseori, sau poate chiar întotdeauna să călătorească nu aşa cum ar trebui, atunci, fără a spune nimic nimănui, pur şi simplu închide ochii şi pune-ţi imaginea acestui tată de ieri din Moldova, care stă neputiincios, urlând de durere lângă trupul neînsufleţit al copilul său, şi ia pentru tine decizia corectă şi fermă, că de azi înainte copiii tăi vor merge în maşină aşa cum trebuie. Dacă n-ai scaun, mergi şi cumpără, măcar unul la mâna a doua. Dacă nu-ţi permiţi, dă un anunţ online, se vor găsi şi oameni care-l vor da gratis, după ce copilul lor a crescut din el. Dar e mai mare copilul, un scaun de înălţare e şi mai ieftin, poate costa de la vreo 20 euro până la vreo 70. Şi neapărat — centura — copilului şi tuturor celor care stau în spate, inclusiv mama micuţului, sau orice alt adult.

Pentru că şi cu centurile cuplate şi în scaune corecte, se întâmplă accidente oribile în care mor oameni şi copii. Dar fără ele, din păcate, protecţia e infinit mai mică.

Pentru că mulţi dintre noi am trecut pe la şcoli auto proaste, am dus lipsă de o cultură mai avansată ca societate, multe sunt de vină în jurul nostru, care au făcut ca acest aspect să cam fie un fenomen, nu o excepţie. Dar vine un moment de cumpănă, când înţelegem că gata, aşa nu se mai poate şi când înţelegem că de noi, fiecare în parte, depinde să facem totul pentru a salva viaţa micuţilor noştri.

Şi ce voi spune acum poate supăra pe unii, dar azi punem degetul pe rană, după cum am spus: să nu faci asta azi, secolul XXI, nu e o dovadă că tu eşti mai încrezut în tine, că eşti mai încrezut în maşina ta, că-i va proteja, că eşti mai tare ca alţii, că purtarea centurii din spate e o chestie de care ar trebui să te fâsticeşti cumva. E o dovadă de lipsă de responsabilitate ca părinte, în primul rând, iar apoi ca şofer.

Când au fost ştiri că un copil a murit după ce a căzut în groapa neasigurată a unui veceu de ţară, s-au găsit mulţi să arate cu degetul spre părinţi, spunând că au fost iresponsabili. Când apar ştiri despre copii care cad de la geamuri în gol, vara asta ele fiind mult mai multe, se găsesc din nou oameni să acuze părinţii acestor micuţi de iresponsabilitate. Dar adevărul e că obişnuinţa de a călători în maşină cu micuţii necuplaţi, stând pe bancheta din spate pur şi simplu aşezaţi, nu e cu nimic mai brează sau mai sigură decât cele două situaţii de iresponsabilitate de mai sus. Ba chiar, statistic vorbind, poate chiar e şi mai grav sau mai periculos. Şi scenarii de accidente posibile sunt atât de multe, din vina ta sau din vina altora, încât niciodată nu poţi fi sigur că eşti ferit de ele. Şi dacă nu putem fi siguri că suntem feriţi de ele, hai să facem totul pentru ca toţi din maşină, să fie protejaţi la maxim posibil.

Din păcate, pentru micuţul de 6 ani, care s-a stins în acest cumplit accident, este prea târziu şi timpul nu mai poate fi dat înapoi pentru a corecta ceva. Din păcate, nu există consolare suficient de puternică, pentru a alina teribila durere a întregii lui familii.

Dar, dacă noi toţi — chiar şi cei care acum, când s-au gândit în sinea lor, au recunoscut pentru ei înşişi că au ce corecta — dacă noi toţi vom cupla de azi înainte centurile copiilor noştri şi-i vom fixa în scaune, dacă noi toţi vom face ca toţii copii să călătorească mai sigur, regulamentar, iar prin asta vor fi salvate alte vieţi de copii în viitor, poate micuţul ăsta va fi mai împăcat acolo, undeva, în ceruri.

Odihneşte-te în pace, micuţule!...