Incredibil, dar acesta este un VAZ-2108 sovietic, îmbrăcat în haine de roadster britanic

7 August 2020, 12:12
Denis Godorozea
Imagini cu un proiect inedit, existenţa căruia nici nu putea fi intuită, au fost publicate pe reţelele de socializare. Un roadster unic în lume, creat de forţele specialiştilor din cadrul companiei britanice TKM, specializate pe vânzarea automobilelor în Regatul Unit, care în esenţă este un VAZ-2108 sovietic, deci o Lada clasică. Proiectul avea menirea să se transforme într-un model de serie.
Lada Cipher Sports, aşa a fost botezat roadsterul arătos prezentat pentru prima dată în 1989. Cei de la TKM planificau să lanseze ulterior o serie limitată de decapotabile, cu un substrat tehnic preluat în mare parte de la hatch-ul sovietic. Chiar şi cei de la VAZ s-au arătat încântaţi de proiect şi le-au propus britanicilor asistenţă în pregătirea producţiei, asigurându-i cu toate componentele necesare, preluate de la modelul 2108.
Caroseria şi o parte din habitaclul decapotabilei au fost originale, create de mâinile britanicilor de la TKM, iar de la VAZ-2108 urma să fie preluat motorul pe benzină de 1.3 litri în tandem cu cutia manuală, platforma şi componentele suspensiei. Astfel, pe exterior maşina putea fi identificată ca fiind o Lada doar prin mânerele portierelor dar şi, probabil, prin sunetul specific al eşapamentului.
Partenerii au decis să pornească producţia decapotabilelor la o uzină din Lituania, însă destrămarea ulterioară a URSS le-a dat peste cap planurile. Astfel, Lada Cipher Sports a rămas a fi un roadster construit într-un singur exemplar, păstrat până în zilele de astăzi în Marea Britanie.
0
1,665
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!