Mercedes-AMG One pe ultima sută de metri înainte de debut: hypercar-ul parcurge testele finale

19 August 2020, 13:04
Denis Godorozea
Prototipul Mercedes-AMG One se lansează în ultima etapă de teste înainte de debutul mondial — hypercar-ul german, prefaţat acum 3 ani în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, se pregăteşte de lansare. Oficialii diviziei de performanţă nu au anunţat o dată exactă a debutului, dar au venit cu informaţii actualizate despre bolidul menit să concureze cu granzii segmentului, precum Bugatti şi Koenigsegg.
De fapt, soarta acestui hypercar a fost incertă după o serie de amânări — iniţial germanii anunţau că Project One va fi disponibil în 2019, pentru ca apoi să amâne lansarea pentru anul 2020, dar se pare că livrările nu vor demara nici până la finalul acestui an. Ei bine, Daimler şi-a propus să reamintească fanilor despre acest proiect inedit cu o nouă serie de imagini oficiale, în care prototipul camuflat circulă pe un circuit închis. Potrivit oficialilor, mai târziu AMG One se va aventura într-o etapă finală de teste pe Nurburgring, iar acest fapt sugerează o premieră apropiată.
Per total germanii vor produce doar 275 unităţi AMG One, fiecare la preţ de aproximativ 2.3 milioane euro. Dar chiar şi în ciuda unui preţ atât de piperat, toate unităţile au şi fost rezervate, iar asta chiar dacă bolidul nu a fost prezentat încă.
Mercedes-AMG nu a bucurat fanii cu caracteristici tehnice nici de această dată. Informaţiile neoficiale sugerează, însă, că hypercar-ul poate accelera până la 100 km/h în 2.6 secunde, viteza de 200 km/h fiind cucerită în circa 6 secunde. Viteza maximă va depăşi cu siguranţă cifra de 350 km/h. Aceste performanţe vor fi posibile graţie substratului tehnic super performant, format din 5 motoare, dintre care un benzinar turbo de 1.6 litri şi 4 motoare electrice. Cumulativ sistemul va oferi peste 1,000 CP şi un cuplu de aproximativ 1,400 Nm.
0
5,334
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!