O bijuterie neştiută: acest VW Passat B3 VR6 e de vânzare în Germania la un preţ decent

19 August 2020, 14:38
Ilie Toma
La prima vedere, poate părea revoltător ca un VW Passat B3 din 1992, să fie vândut azi la un asemenea preţ. Păi au existat milioane de unităţi Passat B3 produse în lume, cum ar putea îndrăzni cineva măcar să sugereze că un exemplar al banalului Passat să poată pretinde la statut de maşină de colecţionar?
Dar toată revolta se spulberă când atragem un pic mai multă atenţie la emblema aia magică de pe partea frontală şi posteriorul maşinii: VR6. Despre motoarele VR în gama Volkswagen noi am mai vorbit şi probabil ştiţi deja că erau o idee inginerească ambiţioasă a unor propulsoare în formă de V, dar cu blocurile poziţionate foarte aproape unul de altul, astfel încât să poată fi unite sub un capac, practic. Aceste motoare au s-au tot perindat pe modelele VW şi cam pe toate le-au făcut legendare, dar puţini ştiu că istoria motoarelor VR6 din epoca modernă a celor de la VW a început anume cu acest Passat B3, alături de coupe-ul Corrado. Anume aceste două modele au fost primele care au primit propulsoarele VR6, noi pe atunci.
Dacă Passat B3 a fost lansat în 1988, atunci motorizarea VR6 a fost lansată abia în 1991 şi a fost produsă pe B3 doar până în 1993, atunci când s-a schimbat deja şi generaţia lui Passat în B4. Şi, fiind motorizarea de top a unui model accesibil, vă daţi seama că nu au fost vândute foarte multe VW-uri Passat B3 VR6 în acele vremuri.
Şi tocmai de asta acest exemplar de Passat B3 VR6 e o bijuterie neştiută. Pentru că motorul său VR6 de 2.8 litri dezvoltă 174 CP la 5,800 rpm, iar cuplul maxim ajunge la 240 Nm, fără vreo turbină. Toată puterea era transmisă punţii faţă, fie printr-o cutie manuală cu 5 trepte, fie printr-una automată de 4 trepte. Pentru a face faţă acestei puteri, Passat VR6 avea şi roţi mai late, cu mărimea de 205/50 R 15. Existau atât sedanuri, cât şi break-uri. Sedanul promitea o acceleraţie de la 0 la 100 km/h de 8.2 secunde, dar măsurătorile vremii arătau şi 8.0 secunde. Viteza maximă ajungea la 225 km/h.
Ei bine, exemplarul despre care vorbim azi e unul cu o istorie excepţională. E produs în 1992, la 8 octombrie, pentru a fi livrat în Japonia. În acei ani, japonezii cu stare făcuseră o practică din a cumpăra maşini germane speciale cu volan pe stânga, exploatându-le rar şi păstrându-le în garajurile lor de colecţionari. Acest Passat B3 a fost livrat anume unui asemenea japonez, prima înmatriculare în Japonia fiind făcută la 5 martie 1993.
De atunci şi până în 2017 maşina a stat în mâinile aceluiaşi colecţionar japonez, care a reuşit să adune în 24 de ani doar 45,449 km pe odometru ei, păstrând-o într-o stare estetică şi tehnică perfectă, echivalentă cu a unui automobil nou.

În 2017 ea a fost reimportată în Germania, de una din companiile care vânează aceste exemplare existente şi azi prin Japonia. A fost importată la comanda unui colecţionar olandez, care a mai ţinut-o în posesia sa un an şi jumătate, oferindu-i aceeaşi grijă.
În noiembrie 2018, ea a ajuns în mâinile unui colecţionar german de Volkswagen-uri, care a ţinut-o de atunci şi până astăzi. Între timp, odometrul maşinii a mai adunat nişte mii de kilometri de plăcere, indicând astăzi 50,932 km. Şi anume aşa, într-o asemenea condiţie încă perfectă, e scoasă azi la vânzare.
Maşina e şi generos dotată după standardele acelor vremuri, având display multifuncţional, sistem audio cu 6 difuzoare, toate patru geamuri acţionate electric, sistem de aer condiţionat şi ABS. Fireşte şi cutia automată poate fi pusă la socoteală, iar ea a chiar a trecut printr-un schimb minuţios de ulei cât timp se afla la proprietarul olandez. Bateria maşinii, însă, e încă japoneză şi funcţionează perfect!
Cât costă bijuteria asta puţin ştiută, cu un motor atât de special? Ei bine — 9,400 euro. Mult pentru un Passat banal din 1992, dar foarte decent pentru un Passat B3 VR6 de colecţie din 1993, cu o istorie atât de interesantă! Maşina asta mai are 2 ani pentru a putea fi calificată oficial ca şi clasică tânără, adică youngtimer, iar din acel moment şi mai departe, preţul ei va continua cu siguranţă doar să crească!
0
9,740
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!