O bijuterie rară: un VW Passat B4, în condiţie de nou, vândut la un preţ derizoriu în Germania

14 August 2020, 20:32
Ilie Toma
Asta era cândva una din cele mai des întâlnite maşini pe drumurile noastre şi poate de asta foarte mulţi dintre noi vor avea sentimente nostalgice atunci văd acest exemplar aproape nou, expus acum la vânzare în Germania.
Volkswagen Passat B4 a fost aproape identic din punct de vedere tehnic cu Passat B3, care fusese şi el un succes, iar lansarea lui B4 a avut loc în anul 1993. Fiind, de facto, un facelift amplu al lui B3, el s-a produs doar un pic mai mult de 4 ani, până la începutul anului 1997.
Exemplarul ăsta e produs în 1996 şi are o culoare de gri, numită de producător Dunklegrau. Interiorul său e tapisat cu velur gri, aşa cum era la modă în anii ’90. Şi trebuie să recunoaştem că e păstrat într-o condiţie ideală!
Sub capota acestui Volkswagen Passat se află unul din cele mai răspândite motoare din acea vreme pentru Passat B4 — un propulsor de 1.8 litri pe benzină, aspirat natural, cu 8 valve. Acesta dezvoltă 90 CP la 5,500 rpm şi 145 Nm şi 2,500 rpm. Exemplarul despre care vorbim e dotat şi cu o cutie de viteze automată, cu 4 rapoarte. Fireşte, în această combinaţie şi pentru acei ani, maşina nu e una foarte rapidă, accelerând de la 0 la 100 km/h tocmai în 16.1 secunde, ajungând la o viteză maximă de 170 km/h, dar cine o va cumpăra cu siguranţă n-o va face pentru sportivitate.
Maşina asta are pe bord doar 31,964 km, documentaţi cu stricteţe! Iar la cum se construiau Volkswagen-urile pe atunci, asta înseamnă practic condiţie de nou, fapt confirmat şi de starea impecabilă a maşinii, tehnică şi estetică!
Mai mult ca atât, compania care o deţine acum şi a sos-o la vânzare, i-a făcut şi o mentenanţă tehnică deplină de curând, schimbându-i toate tipurile de ulei, filtre, ba chiar şi cureaua de distribuţie. Pe lângă asta, a montat seturi de frâne noi pe puntea faţă şi spate, şi a echipat maşina cu un set de 4 anvelope noi. E de prisos să mai spunem că maşina are toate actele şi revizia tehnică germană la zi, fiind gata să ajungă în garajul unui colecţionar.
Da, colecţionar, pentru că maşina asta, fabricată cu 24 de ani în urmă, azi n-o fi având statut de maşină retro, încă dacă va mai fi păstrată în asemenea stare minim 6 ani, ea va intra oficial în categoria de youngtimer. Şi fireşte, valoarea ei emoţională nu vine dintr-un număr foarte mic de exemplare produse, sau din soluţii inginereşti sofisticate, aplicate pe ea, ci din memoriile şi nostalgia pe care le-ar putea trezi pentru milioane de oameni.
Cât costă ea astăzi, în starea asta de nou, expusă la vânzare în Germania? De fapt, preţul e derizoriu de mic — doar 5,499 euro. Maşina îşi aşteaptă proprietarul norocos într-un mic sătuc situat undeva între oraşele Stuttgart şi Ulm din Germania.
0
26,716
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!