Unic în lume: ruşii au creat un pick-up din BMW Seria 5 E39

24 August 2020, 11:08
Denis Godorozea
Dorinţa de a personaliza propriul automobil nu prea cunoaşte limite, în special acum când ateliere de tuning de tot soiul sunt tot mai multe. Uneori, însă, aceste încercări iau o întorsătură halucinantă şi incredibilă, precum transformarea acestui BMW Seria 5 E39 într-un pick-up, realizată de un entuziast din Rusia. Fie acest model original, dar unul absolut lipsit de sens, zicem noi.
Ei bine, chiar dacă o asemenea transformare este inadmisibilă pentru orice fan BMW şi, în special, al Seriei 5 E39, nu putem să nu menţionăm calitatea lucrărilor executate. Aspectul exterior şi ambianţa interioară au fost adaptate într-atât de bine, încât nici o privire mai atentă nu poate depista urmele transformărilor aplicate, care au fost multe la număr de altfel. Maşina a fost lipsită de bancheta spate, o parte din acoperiş şi montanţii posteriori. Totodată au fost eliminate portierele posterioare, iar în locul banchetei şi-a făcut loc o benă acoperită cu oţel — precum pe un pick-up obişnuit de serie.
Tocmai calitatea lucrărilor, aparent, a rezultat într-un preţ de vânare mai usturător — acest exemplar BMW E39 a fost scos în vânzare în Rusia la preţ de peste 3 ori mai mare decât un model similar la mâna a doua, preţul fiind de 32,000 dolari americani. Entuziaşti pregătiţi să ofere asemenea sume pentru un proiect dubios nu au fost prea mulţi, însă, or potrivit celor de la Carscoops vânzătorul disperat a expus maşina în vânzare şi pe un site internaţional, cu o reducere de 2,000 dolari la preţul iniţial.
Anunţul nu oferă prea multe detalii despre maşină. Vânzătorul informează doar că pick-up-ul original are un parcurs de doar 5,000 kilometri şi este într-o stare tehnică excelentă. Nu a fost menţionată lista completă de modificări aplicate acestui exemplar, însă vânzătorul sugerează că acestea au durat nu mai puţin de 4 ani. Maşina are sub capotă unitatea turbodiesel de 2.9 litri, cu 6 cilindri în linie, ce dezvoltă 184 CP şi 390 Nm, fiind cuplată la o cutie automată cu 5 rapoarte. Motorul e absolut standard, însă suspensia a fost revizuită.
0
2,133
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!