Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Crash test fără centura de siguranţă. Diferenţa e enormă!

23 August 2020 - 08:52
Redacţia PiataAuto.md
Din păcate, suita de accidente grave din ultimul timp din Moldova ne arată că multe din accidentele în care mor oameni implică ocupanţi care încă mai evită să poarte centura de siguranţă. S-ar părea că e un lucru atât de elementar, care nici nu mai trebuie discutat, dar totuşi, unii continuă să-l ignore.
Unii oameni, atât în ţara noastră cât şi în SUA sau Germania, precum arată şi video-urile de mai jos, consideră că dacă maşina are airbag, el îi va proteja suficient. La maşinile mai vechi, însă, airbag-ul se declanşa doar dacă centura e cuplată. La cele mai noi, el se declanşează oicum, dar nici asta nu e o protecţie suficientă, pentru că în timpul accidentului corpul celui necuplat se va mişca haotic şi airbag-ul va fi doar o pernă care speră să prindă o parte din acel corp. În rest, şoferul poate ajunge sub volan, pasagerii pot culisa de ici colo prin maşină şi adeseori pot fi chiar aruncaţi afară din maşină pe geam.

Vedeţi mai jos un video în care specialiştii ADAC din Germania demonstrează diferenţele a o mulţime de scenarii cu şi fără centură în crash teste, care arată şi vizual rezultatele extrem de diferită a unui accident în care ocupanţii poartă centură faţă de unul în care ei sunt necuplaţi. Se poate vedea chiar şi efectul unui accident fără airbag într-o maşină care luase 5 stele la EuroNCAP la vremea sa. Video este făcut mai mulţi ani în urmă, fiind şi mai interesant pentru noi, pentru că maşinile care erau atunci noi, sunt astăzi printre cele populare la mâna a doua.
De asemenea, am inclus şi un crash test american mai jos, cu o maşină mai veche, în care se arată scenariul fără centură şi fără aibarg vs centură şi airbag.

Vă indemnăm să cuplaţi centura de siguranţă întotdeauna şi să-i îndemnaţi şi pe alţii s-o facă!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter