(VIDEO) Creaţie incredibilă a unui adolescent: un Moskvich 100% electric!

13 August 2020, 14:07
Redacţia PiataAuto.md
Ce zici de asta, Elon Musk? În timp ce tu te ocupi de rachete în ultima vreme, cineva în Rusia s-a gândit la un Moskvich electric! Da, un Moskvich 2140, propulsat 100% electric!
Compartimentul motor e plin de baterii acumulatoare, la fel ca şi orice alt spaţiu disponibil pe maşina asta. Chiar şi dacă vei privi un pic dedesubt posteriorul său, nu vei vedea nici ţeava de eşapament şi nici chiar puntea spate, pentru că vizorul va fi acoperit de un alt set de baterii. Într-o carcasă sudată cam simplistă, ce-i drept, dar totuşi, se iartă!
Se pare că toate bateriile împreună au o capacitate de 17 kWh, ceea ce ar fi trebuit să ajungă pentru o autonomie de 100 km. Pe baterii, apropo, se pot observa inscripţii chinezeşti.

Maşina e un prototip totuşi, aşa că multe lucruri încă nu sunt desăvârşite. Spre exemplu, nu există frâne deocamdată. Pentru că există motor electric, şi se poate frâna un picuţ cu el, iar suplimentar cu frâna de mână. Ajunge, nu?

Nu vă grăbiţi să râdeţi prea batjocoritor de această maşină, însă! Pentru că ea e creaţia unui tânăr adolescent entuziast, pe nume Nikita, şi el a vrut să facă un prim experiment cu cea mai ieftină maşină posibil. A cumpărat un Moskvich vechi cu 480 dolari şi i-a scos toate componentele nenecesare de pe el. Propusia e asigurată acum de un motor electric, ce provinde de la un golf-kart.
Şi pentru că tânărul e totuşi din epoca modernă, acesta a rezolvat mai multe neajunsuri ale acestui Moskvich prin instalarea unei tablete pe planşa de bord. Spre exemplu, a montat o cameră video în spate pentru marşarier, iar imaginile ei sunt redate pe această tabletă.

De fapt, Nikita a creat o întreagă aplicaţie pentru gestionarea mai multor funcţii ale Moskvich-ului său. Aici se afişează turaţiile motorului, viteza, tot de aici se include claxonul, spălarea parbrizului, farurile, indicatoarele de direcţie şi chiar oprirea şi pornirea motorului. Fireşte, şi regimurile de condus se gestionează tot de aici — înainte sau înapoi, pentru că la o maşină electrică asta înseamnă doar direcţia de rotire a electromotorului.
Mai mult ca atât, tânărul planifică să mai modernizeze ulterior interfaţa tabletei, inspirându-se din filmul Iron Man, ba chiar planifică să poată avea o cameră cu infraroşu şi identificarea de oameni şi animale în faţa Moskvich-ului. Acum tânărul deja poate opera maşina prin telecomandă!

Totuşi, la etapa asta Nikita a conectat motorul electric prin cutia de viteze originală a Moskvich-ului, cuplând-o în treapta 1 pe asta. Din acest motiv, la deplasare maşina vuieşte destul de tare.

Noi zicem că tânărul acesta merită toată admiraţia pentru ceea ce a făcut el! Asemenea minţi inginereşti ajung de obicei să facă adevăratele evoluţii! Şi pentru că vrem să vă arătăm toată priceperea lui, includem mai jos şi un video de pe canalul său, unde Nikita arată cum a creat acest Moskvich electric!
0
4,810
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!