(VIDEO) Cum arată un crash test cu Lada 2107 şi 2106 după metoda EuroNCAP?

3 August 2020, 22:14
Redacţia PiataAuto.md
Acum două zile, o ştire despre un accident cumplit din Ungaria cu o Lada, care s-a desfăcut de-a dreptul în două, a provocat discuţii aprinse în comunitatea noastră — şi datorită reacţiei martorilor pe care o criticase şi poliţia, dar şi felului în care maşina s-a destrămat în acel accident.
Într-o oarecare măsură, nu era foarte uluitoarea această protecţie slabă, întrucât acel model e derivat din Fiat 124 din anii 1960, iar pe atunci siguranţa avea cu totul alte standarde. Însă, dacă tot subiectul ăsta e devenit atât de discutat, noi am căutat un crash test făcut ca la carte cu aceste modele clasice Lada şi am găsit unul făcut cu mult timp în urmă de revista rusească AvtoReview, care practica foarte des asemenea teste, utilizând metoda EuroNCAP.

Iar în videoul de mai jos se poate vedea ce siguranţă oferă şi cum se comportă într-un accident asimetric cu 64 km/h două modele Lada care erau noi la momentul testului — 2107 şi 2106. Paradoxal, dar modelul 2106 a oferit o protecţie mai bună decât 2107! Însă, oricum, ambele au obţinut punctaje lamentabile: 0 puncte pentru 2107 şi 2 puncte pentru 2106...
0
12,599
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!