Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Germania: un trecător, pus la pământ şi arestat după ce a filmat urmările unui accident rutier cu o maşină a poliţiei

30 Septembrie 2020 - 10:18
Ilie Toma
Dacă e ceva la ce germanii ţin extrem de mult, asta e intimitatea lor, iar poliţia germană pare să aibă o repulsie specială pentru cei care, atunci când văd un accident rutier, scot imediat telefonul în mână pentru a filma.
Un accident puternic s-a produs luni după amiază în orăşelul Furth cu implicarea unui microbuz VW şi a unei maşini de poliţie marca BMW. Microbuzul a lovit puternic maşina poliţiei în lateral, după care s-a răsturnat. Trei dintre ocupanţii celor două maşini au fost răniţi şi au trebuit transportaţi la spital.

Dar, în timp ce serviciile de intervenţie veniseră la faţa locului şi îşi făceau treaba în a scoate răniţii şi a-i pune pe targă pentru acordarea ajutorului şi transportarea la spital, mai mulţi trecători urmăreau operaţiunea. Un tânăr de 27 de ani a scos imediat telefonul pentru a filma, intrând şi în zona maşinilor avariate. Un poliţist l-a rugat să nu mai filmeze şi să plece de la locul accidentului, însă acesta a iscat o ceartă, ajugând şi să se împingă cu poliţistul. Respectiv, trecătorul cu telefon a fost pus imediat la pământ şi arestat.

Mesajul poliţiei germane după acest incident e unul dur: „Spectatorii şi gură-cască ne îngreunează munca şi îi împiedică pe salvatori să aibă grijă de persoanele ce au nevoie de ajutor. Filmând locul unui accident cu un smarpthone — nu ajuţi, ci te bucuri de suferinţa altor oameni!”.

Ce părere ai de mesajul poliţiei germane? Eşti de acord cu el, sau dimpotrivă, îl consideri eronat, deplasat?
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter