Pompier, după incendiul de la Filarmonică: ţara nu-şi merită eroii...

25 Septembrie 2020, 11:27
Ilie Toma
Incendiul de ieri de la Filarmonica din Chişinău a fost un şoc pentru noi toţi, iar lupta cu focul, care se răspândea nemilos prin construcţia veche a edificiului, a însemnat o luptă grea pentru pompieri. Aceştia au venit cu nenumărate autospeciale la faţa locului, atât din cele mai noi, de marcă MAN, cât şi cu ZIL-uri mai vechi, care au scări lungi, eficiente în asemenea intervenţii. Fireşte, întreaga zonă a fost blocată, traficul a fost restricţionat în zonă, iar unii nemulţumiţi n-au întârziat să apară, demonstrându-şi eroic insatisfacţia în mediul online.
S-au găsit nemulţimiţi pe traficul îngreunat, pe faptul că le-au fost murdărite sau stropite maşinile parcate prin preajmă, dar cei mai revoltaţi au fost cei care s-au arătat nemulţumiţi de activitatea pompierilor: criticându-i cu aer de experţi, cu telefonul în mănă, că nu luptă cum ar trebui cu focul, că n-au tehnica necesară în dotare, ba chiar că nu stropesc unde trebuie cu furtunurile! Au unii oameni de-ai noştri o fixaţie de a se da atotştiutori ei înşişi în subiecte pe care nu le-au încercat vreodată măcar cu degetul. Au oamenii noştri o fixaţie de a considera în permanenţă că profesioniştii noştri, care luptă în serviciile esenţiale, sunt mai răi şi mai slabi decât orice alţi profesionişti din alte ţări. Nici pompierii din Franţa n-au putut stinge repede catedrala Notre-Dame, vă amintiţi? Dar cumva francezii nu le-au sărit în cap pompierilor, pentru că nimeni nu ştie mai bine decât ei să-şi facă treaba, nimeni nu riscă mai mult decât ei cu propria viaţă ca să facă această muncă sisifică şi necesară. Iar când aceştia ies istoviţi după încă un episod de luptă inegală cu focul, de-ar vedea pe faţa oamenilor măcar un minim respect, mai uşoară le-ar fi povara!
Dar aşa, ai noştri stau cu telefoanele prin preajmă, de la balcoanele din jur, filmează, transmit live şi comentează, criticând munca pompierilor cu mai mare anvergură decât analiştii politici la fel de pustii prin studiouri de televiziune. Nu, nu stropiţi unde trebuie, de ce stropiţi pe acoperiş, focul e mai jos, e înăuntru? Serios, băiatule? Poate mergi şi-n sala de operaţie şi-i spui unui medic neurochirurg să nu taie craniul în zona occipitală pentru o intervenţie chirurgicală, pentru că tumoarea e mai jos, mai la mijloc?
Asta a fost doar întroducerea noastră de redacţie, ca să înţelegeţi contextul celor întâmplate ieri în teren şi în online. Tocmai asta, însă, l-a făcut pe pompierul Dmitriy Polscin, de la divizia centru, să răbufnească într-o postare plină de emoţie pe Facebook, postare pe care o traducem parţial mai jos.

Ţara nu-şi merită eroii...

Sunt fericit că sunt în concediu şi azi n-am participat la lichidarea incendiului de la filarmonică. Dar acolo a fost divizia mea, tura mea. Sunt fericit nu pentru că nu-mi place să lupt în incendiile mari, ci pentru că nu-mi place să fiu agresiv (în virtutea profesiei sunt un om deosebit de calm), iar azi nu m-aş fi putut abţine.
Am citit astăzi zeci de injurii la adresa pompierilor, care luptau cu focul de la filarmonică. În câte feluri au fost numiţi aceştia! Sute de sfaturi şi „metode noi” de luptă cu focul!

Şi, desigur că, în apărarea pompierilor — doar o mână de oameni...

Fireşte, şi eu ca mulţi alţi cetăţeni care nu sunt indiferenţi, am urmărit toată ziua şi am citit tot ce s-a putut despre acest incendiu. Fireşte, am văzut şi eu momentul în care tavanul s-a prăbuşit, şi atunci îmi era frică de camarazii mei, cu care aş putea intra şi în gură de vulcan, ştiind că mă pot baza pe ei.
Am trecut pe la sediul diviziei la 20:30 şi am văzut că maşinile de luptă n-au revenit încă. În boxe stătea doar un singur Mercedes trist, de gardă pe sector, în cazul în care ar fi fost nevoie să intervină la un alt incendiu.

Mă gândeam să plec deja, când l-am zărit pe colegul meu Eric Cernei, care îşi întindea uniforma udă la uscat. Eric mi-a zis că echipa sa tocmai revenise de la lupta cu incendiul, pentru a sta de gardă pe sector, iar în locul lor în luptă a plecat echipa numărul 4, băieţi care au venit în ziua lor liberă de acasă, lăsându-şi familiile, soţiile, copiii...
Intru în boxe, unde tronează obişnuitul miros de ars, pe raft stă uniforma de rezervă, pentru cazul unei noi chemări. În întâmpinare îmi iese Timur Tomaş, prietenul şi camaradul meu, cu ochii uscaţi de fum şi cu o faţă obosită. „Cum sunteţi?”, îl întreb.

„Dimîci, n-am avut nicio şansă!” Şi când Timur spune un ca asta, eu ştiu cu certitudine de 10.000.000% că anume aşa e! De la el aflu că ei ar fi putut să nu mai iasă de acolo... Aflu că anumiţi indivizi, urlând cu injurii la pompieri şi umilindu-i, le strigau să-şi ia maşinile de luptă la o parte, pentru ca ei să-şi poată scoate maşinile parcate neregulamentar anterior. Aflu că n-au putut avea acces normal cu tehnica de luptă şi au trebuit să folosească unelte speciale ca să-şi croiască accesul. Aflu că „particularităţile” construcţiei i-au permis focului să se răspândească imediat, făcând imposibilă orice tentativă de lichidare rapidă a lui. Şi multe multe altele…
„Experţii” noştri apreciau munca pompierilor după echipele de afară, care stropeau clădirea pentru răcirea ei, sau edificiile din jur, pentru a le proteja şi a localiza incendiul, în timp ce lupta de iad se desfăşura înăuntru, cu mulţi alţi pompieri care nu erau vizibili din afară.

Experţii noştri urlau că sunt puţine maşini de intervenţie, dar în acest caz nu e nevoie de multe maşini pentru că rolul lor este de compresoare pentru apa din hidranţi, care la rândul ei vine din reţeaua oraşului. Aş putea scrie mult şi poate plictisitor despre ce şi cum fac pompierii...
Poate sunt prea mic şi neînsemnat, dar având în spate 16 ani de experienţă în incendii şi 14 diplome de trecere a cursurilor adiţionale de aprofundare a calificării în unităţi din SUA, Europa, şi în MCS Rusia, umila mea părere este că asemenea construcţii sunt predestinate să fie distruse, dacă la un asemenea incendiu se încearcă iniţial stingerea cu forţele proprii, şi abia când situaţia devine haotică, se cheamă şi pompierii.

Şi, la prima vedere, de ce am dat atâta importanţă unor comentarii maliţioase? E doar un necunoscător ca mulţi alţii, care s-a dat cu părerea neştiind absolut nimic despre specificul şi tactica de luptă cu incendiile. Ce e atât de grav?
Dar iată de ce e grav: pentru că din cauza unor asemenea personaje în Rusia putrezeşte în închisoare comandantul de divizie Ghenin, iar copiii lui îndură umilinţă la şcoală în adresa tatălui lor numit criminal, pentru că n-ar fi reuşit să scoată din mall-ul, ars acum doi ani în Siberia, 60 de oameni, atunci când prin fum şi pe o podea încinsă te mişti mai mult pe achipuite spre oamenii pe care trebuie să-i salvezi. Din cauza unor asemenea personaje, cei care au luptat acum în incendiul de la filarmonică din Chişinău în temperaturi infernale şi printre construcţii care se dărâmau peste ei, cu o cască grea pe cap şi un aparat de respiraţie chinuitor, vor primi peste bască, uşor fie spus, de la superiorii lor! Pentru că e nevoie de un ţap ispăşitor! Şi desigur, pompierii sunt ţapii ispăşitori! Ei au îngrădit calea de acces cu automobile parcate neregulamentar! Ei au tot construit şi reconstruit edificiul, apoi i-au dat foc!
Multe ar fi de spus... Stingerea profesionistă de incendii e o întreagă ştiinţă, care se învaţă în mulţi ani şi cu multă experienţă. Iar sfaturile venite din cunoştinţe prinse dintr-un film despre pompieri, vă rog din suflet să le lăsaţi pentru voi. Iar dacă vă este cu adevărat interesant, întrebaţi! Pompieri nu sunt agenţi secreţi, aşa că vă vor spune mai multe cu mare plăcere!
Un incendiu este o calamitate! Nu poţi estima situaţia, tactica şi consecinţele unui incendiu cu siguranţă asbolută! Puţini ştiu, dar munca de estimare continuă de la începutul intervenţie până la lichidarea incendiului, şi oricând pe parcurs pot interveni surprize.
Mai pe scurt, doresc bine tuturor, însă, dacă aş putea să mă nasc din nou într-o ţară care îşi preţuieşte pompierii, aş fi gata să mă nasc şi să-mi trăiesc din nou viaţa de pompier, dar nu aici!...
Sursa imagini: Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI
0
17,911
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!