Premieră: Audi Q2 facelift. Ce actualizări au pregătit germanii pentru cel mai accesibil SUV din gamă?

1 Septembrie 2020, 19:19
Denis Godorozea
Audi Q2 este cel mai accesibil şi astfel unul dintre cele mai populare SUV-uri din gama constructorului din Ingolstadt. Pe diverse pieţe compacta înregistrează vânzări bune, fiind un adevărat bestseller, iar astfel germanii au decis să aplice cea mai simplă reţetă în cadrul modernizării de mijloc de carieră, cu un facelift abia vizibil, dar totuşi cu actualizări tehnice importante.
Q2 a primit actualizări estetice, abia vizibile, însă designerii au introdus modificări la nivelul grilei frontale şi bare de protecţie. Dar per ansamblu crossover-ul compact va putea fi lejer confundat cu varianta de până la facelift. Ei bine, versiunile de top vor putea fi distinse în trafic, în special în orele nocturne, graţie farurilor matrice cu indicatoare dinamice de viraj, însă acestea sunt oferite opţional, pentru prima dată pentru Q2.
O asemenea reţetă a fost aplicată şi la interior, unde Q2 se poate lăuda doar cu un nou levier al cutiei S tronic. Până nici sistemul multimedia cu ecran de 8.3 a rămas neschimbată, cu comenzi dedicate prezentate de o rotilă şi câteva butoane pe tunelul central — astfel Audi Q2 păstrează vechiul sistem multimedia MMI. Acum, însă, maşina are inclus sistemul Wi-Fi HotSpot la bord.
Deocamdată germanii anunţă o singură motorizare pentru Audi Q2 facelift, fiind vorba de benzinarul turbo 1.5 TSI cu 150 CP la activ, cuplat standard la cutia manuală cu 6 trepte fie la cea robotizată S tronic cu 7 rapoarte. În ambele cazuri SUV-ul are tracţiune doar pe puntea faţă.
Ulterior constructorul din Ingolstadt planifică să diversifice gama motorizărilor cu unităţi pe benzină şi motorină în tandem cu sistemul quattro, însă apariţia unei versiuni plug-in hybrid este exclusă aproape în totalitate.
0
1,212
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!