Premieră: Honda SUV e:concept, aşa va arăta noul electromobil japonez

28 Septembrie 2020, 11:53
Denis Godorozea
În aceste zile în China are loc Salonul Auto de la Beijing, care şi-a deschis uşile pe 26 septembrie. La eveniment cei de la Honda au prezentat conceptul unui nou model 100% electric — prototipul SUV e:concept prefaţează viitoarea variantă de serie a unui SUV electrificat, care se va alătura compactei Honda e, dar va avea un design original şi un substrat tehnic mai avansat.
Conceptul este menit să prezinte limbajul stilistic adaptat noului SUV 100% electric Honda, precum şi metamorfozele în limbajul stilistic interior, dar nu oferă detalii despre substratul tehnic al versiunii de serie. Prototipul are o siluetă atletică şi caroserie cu doar 3 portiere, însă cel mai probabil versiunea lui de serie va fi mai practică, cu design asemănător, dar 5 portiere şi soluţii tradiţionale. Bineînţeles, habitaclul va fi regândit, dar va păstra aspectul minimalist.
Japonezii nu au oferit detalii despre sistemul de propulsie utilizat de SUV e:concept. Dar putem anticipa, că în versiunile incipiente electromobilul va avea un singur motor, amplasat pe puntea spate, iar în versiunile de top va fi oferit cu două motoare electrice şi, respectiv, tracţiune integrală. La bord japonezii promit să includă standard toate sistemele de siguranţă şi asistenţă din portofoliu, ba pregătesc şi nişte surprize în acest sens.
Potrivit informaţiilor preliminare, principalele pieţe pentru SUV e:concept vor fi cele din China şi America de Nord, unde Honda e nu are acces din cauza dimensiunilor şi autonomiei reduse. Cel mai probabil, însă, SUV-ul va fi disponibil într-o variaţie sau alta şi pe pieţele europene. Producţia versiunii de serie urmează să înceapă în următoarele luni în China.
0
1,371
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!