Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Tesla anunţă oficial versiunea Model S Plaid: acesta ar putea fi cel mai rapid automobil din lume!

23 Septembrie 2020 - 17:33
Denis Godorozea
Prezentarea de astăzi a celor de la Tesla cu participarea lui Elon Musk a adus un alt anunţ important şi aşteptat de fani de luni bune — sedanul Model S se va alege curând cu cea mai performantă versiune din gamă, numită Plaid, care pretinde să transforme electromobilul în cel mai rapid automobil de serie din lume, şi nu doar în segmentul său!
Deocamdată americanii nu au prezentat imagini oficiale cu cea mai performantă versiune Model S, dar anunţă că noul Plaid va avea un aspect exterior apropiat de versiunile existente, fără excese în agresivitate şi kit-uri aerodinamice. Mai captivantă este partea tehnică a maşinii. Configuraţia, aparent, nu se distinge de actuala versiune de top, or Model S Plaid va avea arhitectura Tri Motor AWD, deci cu trei motoare, unul situat pe puntea faţă şi, respectiv, două pe puntea posterioară.

Date exacte referitor la puterea maximă livrată de acest ansamblu de motoare electrice în cazul Plaid nu au fost oferite, însă oficialii susţin că în această interpretare sedanul electric va putea accelera de la 0 până la 60 mph (97 km/h) în "mai puţin de 2 secunde". Respectiv, repriza 0-100 km/h, teoretic, va avea loc în 2 secunde, sau chiar mai puţin. Exerciţiul tradiţional american de un sfert de milă va fi realizat de acest electromobil în mai puţin de 9 secunde. Astfel, Tesla vrea să demonstreze că Model S va putea concura şi devasta proaspătul rival de la Lucid Air, care se anunţă să cucerească distanţa de 1/4 mile în 9.9 secunde.
Tesla promite să lanseze varianta Plaid până la finalul anului viitor. În SUA preţul de pornire pentru cel mai rapid Model S va constitui 140,000 dolari. Deocamdată nu există informaţii despre data exactă a premierei oficiale, dar nici informaţii despre autonomie şi capacitatea bateriei pe care va miza Plaid. Cert este, că din cauza performanţelor majorate, autonomia va fi mai mică decât în cazul versiunii de top curente.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter