Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Acum automobilele Skoda vor putea fi diagnosticate cu telefonul personal, doar în baza sunetului

9 Octombrie 2020 - 12:23
Denis Godorozea
Skoda anunţă lansarea unei noi aplicaţii pentru gadget-urile mobile — aceasta va putea fi descărcată gratuit de toţi doritorii şi ulterior să fie utilizată pentru diagnosticarea automobilelor. Astfel, utilizatorii vor putea afla despre apariţia unui defect individual, fără a merge la service, folosind doar smartphone-ul.
Aplicaţia Sound Analyzer e un soi de amic, pe care-l rogi să-ţi asculte maşina atunci când bănuieşti că ceva funcţionează nu chiar aşa cum trebuie, de exemplu a apărut un sunet specific de sub capotă. Skoda testează încă aplicaţia, iar la ora actuală aceasta poate recunoaşte circa 10 defecte tehnice, cu o precizie de 90%, doar în baza sunetului pe care îl emite maşina.
Sound Analyzer funcţionează ca un Shazam sau SoundHound clasic, utilizatorul nu are decât să pornească aplicaţia pe smartphone şi să-l apropie de automobil, astfel încât acesta să fie capabil să înregistreze sunetului motorului, de exemplu. Ulterior sistemul va compara sunetul maşinii cu mostrele înregistrate iniţial în baza de date, astfel identificând care ar fi defectul tehnic. În baza acestor date aplicaţia va veni cu recomandări specifice pentru utilizator, explicaţia problemei şi-l va îndemna, după caz, să meargă la service pentru verificări mai ample şi soluţionarea problemei.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter