Dacia Spring electrică va costa mai puţin de 10,000 euro? Informaţii oficiale despre preţul ediţiei de lansare

20 Octombrie 2020, 13:01
Denis Godorozea
Dacia Spring, primul electromobil al constructorului din Mioveni a marcat premiera mondială săptămâna trecută, însă cei de la Dacia nu au oferit încă detalii despre preţul maşinii în Europa. În prezent doar reprezentanţa Dacia din Ungaria a dat startul oficial de comenzi, însă doar pentru ediţia de lansare, care va fi ceva mai dotată. Totodată, un calcul realizat de presa din România arată că preţul unui electromobil pe piaţa de acasă ar putea fi mai mic de 10,000 euro, însă în anumite condiţii.
Aşadar, până în prezent doar reprezentanţa Dacia din Ungaria a afişat preţurile pentru primul electromobil al mărcii. În ţara respectivă electromobilul în versiunea de lansare, care va enumera în Ungaria doar 100 exemplare, are un preţ de aproape 6.5 milioane forinţi, sau circa 17,800 euro. Aparent, acesta ar fi un preţ destul de usturător pentru un electromobil care pretinde a fi cel mai accesibil model în segment din Europa. Însă preţul atât de mare se datorează specificului ediţiei de lansare, care de regulă are la bază interpretările de top şi un caracter exclusivist. Plus la asta, Ungaria are o cotă TVA de 27%, mai mare decât în majoritatea ţărilor europene. Preţul poate fi redus în această ţară, însă, datorită subvenţiilor de stat — cu acest bonus preţul coboară la aproape 4 milioane de forinţi, ceea ce constituie aproximativ 10,900 euro.
În baza calculelor realizate de jurnaliştii francezi de la L’Automobile Magazine, preţul unui electromobil fără taxe şi subvenţii de stat ar fi de 14,000 euro. În această ordine de idei, dacă ar fi să aplicăm TVA-ul de 20% din ţara noastră, preţul estimativ al unui electromobil în varianta de lansare ar fi de 16,800 euro, ceea ce înseamnă că versiunile de bază ar putea indica un preţ mai mic cu câteva sute sau chiar mii de euro. În România se aplică o cotă de 19% TVA, iar astfel preţul electromobilului în versiunea de lansare ar fi de 16,660 euro, însă în ţara vecină electromobilul ar putea deveni şi mai atractiv, cu preţ de circa 8,350 pentru ediţia de lansare, în cazul de achiziţie prin programul de stat Rabla Plus, care stimulează cetăţenii să cumpere automobile noi în schimbul celor vechi şi uzate.
0
11,811
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!