Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Din primele zile de viaţă — cu Mercedes-AMG! Divizia de performanţă prezintă cărucioare pentru copii

1 Octombrie 2020 - 10:11
Denis Godorozea
Mercedes-AMG prezintă noua colecţie de cărucioare de performanţă pentru copii. Acum micuţii, chiar din primele zile de viaţă, vor putea fi transportaţi în cărucioare create de divizia de performanţă din Affalterbach. Dar trebuie să menţionăm, că aceasta este doar o colecţie nouă de cărucioare, or Mercedes-Benz a intrat pe piaţa respectivă cu doi ani mai devreme în cadrul unui parteneriat cu producătorul Hartan.
Astfel, până acum germanii ofereau cărucioare în versiuni Avantgarde, ochite chiar la maşinile de serie din portofoliul constructorului din Stuttgart. Dar se pare că posesorii maşinilor de performanţă semnate de AMG şi-au dorit ceva mai special, iar germanii nu au făcut decât să le satisfacă solicitările.
Comparativ cu seria Avantgarde, cărucioarele cu embleme AMG sunt tapisate cu materiale de o calitate superioară. Scaunul interior este acoperit cu Microfaser Dinamica şi poate fi de culoare neagră sau gri. Până şi roţile cărucioarelor sunt realizate într-un stil comun cu jantele originale Mercedes-AMG.
Cărucioarele de top Mercedes-AMG oferă posibilităţi vaste de ajustare şi transformare, fiind dotate şi cu parasolare, iar căruciorul mai este acoperit cu ţesături impermeabile, fiind la îndemâna părinţilor grijulii indiferent de condiţiile climaterice. Totodată, germanii sugerează că căruciorul îşi poate găsi loc în toate maşinile produse de AMG, indiferent de dimensiunile ei exterioare.
Cea mai intrigantă întrebare, presupunem noi, este preţul căruciorului, dar din nefericire germanii nu au dezvăluit nici măcar vreun preţ orientativ. Cel mai proabil, acesta poate varia mult în funcţie de preferinţe, or emblema AMG prevede din start posibilităţi vaste de personalizare.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter