Hennessey vrea să stoarcă peste 1,000 CP din monstruosul Dodge Durango SRT Hellcat

19 Octombrie 2020, 09:27
Denis Godorozea
Compania Hennessey Performance anunţă noul săut proiect de top — de această dată americanii din Texas vor să creeze cel mai rapid şi puternic SUV din lume, pe baza demenţialului Dodge Durango SRT Hellcat, care în momentul premierei s-a declarat drept cel mai performant model din segment. Deocamdată nu se cunosc performanţele exacte ale viitorului model, dar se anticipează că acesta va fi capabil de o mie de cai putere.
Amintim că Dodge Durango de a treia generaţie a beneficiat pentru prima dată de o versiune de performanţă de uzină, supranumită SRT Hellcat, cunoscute anterior după muscle car-urile Dodge. Sub capota celui mai puternic SUV s-a instalat benzinarul V8 de 6.2 litri, din seria Hemi. Motorul respectiv dezvoltă la activ 720 CP, iar astfel Durango SRT Hellcat a devenit mai puternic decât recordmanul anterior al concernului american, Jeep Grand Cherokee Trackhawk. În ipostaza SRT Hellcat noul Durango poate accelera până la 60 mph (97 km/h) în 3.5 secunde, repriza de un sfert de milă având loc în 11.5 secunde.
Dar se pare că şi aceste recorduri vor fi spulberate curând de maeştrii de la Hennessey Performance. Tunerii vor echipa monstrul de offroad cu pachetul HPE1000, ce sugerează o creştere de putere de până la 1,027 CP. Acest rezultat va fi atins datorită noului compresor, sistemului de admisie modificat şi noii unităţi de control. Dar afară de puterea maximă, deocamdată americanii nu au oferit detalii despre performanţele bolidului "în teren". Cel mai probabil, odată cu actualizarea substratului tehnic, americanii vor oferi şi un pachet de modificări exterioare.
0
1,714
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!