Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

În goană după BRABUS Rocket 900: noul G-Power G5M Hurricane RR pe baza BMW M5

27 Octombrie 2020 - 17:29
Denis Godorozea
Concurenţa naşte lucruri frumoase, iar în rândul automobilelor de performanţă — cifre record de acceleraţie şi putere. Este şi cazul atelierului G-Power, care ceva mai devreme a dezvăluit interpretarea proprie a bolidului BMW M5. Dar de curând BRABUS a lansat un monstru propriu, dezvoltat pe baza Mercedes-AMG GT, pe care l-a numit Rocket 900, deci cu 900 CP la activ. Ca răspuns, cei de la G-Power şi-au îmbunătăţit şi ei creaţia până la caracteristici similare.
Aşadar, comparativ cu versiunea precedentă, G5M Hurricane RR a beneficiat de un surplus de 60 CP, fiind capabil să ofere acum un maxim de 900 CP şi 1,050 Nm. Precum şi în cazul BRABUS Rocket 900, cuplul maxim real este ceva mai mare, dar limitat electronic ca să protejeze cutia automată de defecte premature. În noua ipostază, bolidul poate accelera până la 100 km/h în 2.5 secunde, umilind hypercar-urile de colecţie şi fiind mai rapid decât racheta din Bottrop cu 0.3 secunde în acest exerciţiu. Viteza maximă constituie 350 km/h.
Cei de la G-Power nu au îndrăznit să mărească capacitatea cilindrică, dar sugerează că au lucrat mult la V8-ul de 4.4 litri, oferit standard pe M5. Componentele interioare au fost modificate, iar turbocompresoarele înlocuite în totalitate cu unele noi. Toate acestea funcţionează cu noi sisteme de admisie şi evacuare, fiind gestionate de o nouă unitate de control.
Ulterior modificările oferite pe versiunea de până la facelift BMW M5 vor fi disponibile şi pe varianta actualizată în vara acestui an. Preţul unui asemenea bolid este de circa 230,000 euro, aici fiind inclusă şi achiziţia propriu-zisă a unui M5, dar şi modificările aplicate de atelierul de tuning.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter