Moldova Electro Maraton 2020: vom testa pe viu noua infrastructură de prize electrice a Moldovei!

23 Octombrie 2020, 16:51
Ilie Toma
Vă amintiţi că doar doi ani în urmă aveam numai vreo 5 prize în Chişinău şi... cam nici una în ţară? Da, era toamna anului 2018, atunci când noi, cei de la PiataAuto.md, alături de PNUD Moldova şi mai mulţi parteneri vizionari dădeam start primei ediţii Moldova Hybrid-Electro Maraton, în care inclusesem maşini 100% electrice, dar şi hibride cu încărcare de la priză şi hibride tradiţionale. Era primul pas şi era logic să fim cât mai inclusivi cu modelele şi tipurile de propulsie. Tot atunci, în 2018, vă anunţam că cei de la PNUD Moldova au iniţiat un proiect de creare a unei infrastructuri naţionale de prize electrice.
Foto: automobile din prima ediţia Modova Hybrid Electro Maraton, anul 2018.

Apoi, în 2019 a urmat primul Electro Maraton fără hibrizi, doar cu maşini 100% electrice, prin Moldova. Numărul prizelor crescuse deja datorită iniţiativelor private, precum a celor de la EcoFactor.
Foto: automobile electrice în ediţia Moldova Electro Maraton 2019.

Apoi, în toamna anului 2019 noi am mai făcut şi o mare călătorie prin Moldova, România, Ungaria, Austria şi Germania cu maşini electrice, punând la încercare mitul că propulsia electrică n-ar fi potrivită la drum lung. Am învăţat enorm de multe şi am împărtăşit toată experianţa aia uriaşă cu voi!
Foto: Jaguar I-PACE şi Audi e-tron la încărcare, imagine din proiectul Electric Ultra Maraton, toamna anului 2019

Iar între timp s-a făcut anul 2020 în calendar, care a venit cu toate dificultăţile lui. Dar progresul n-a stat pe loc. Proiectul celor de la PNUD e în plină desfăşurare, iar azi, din cele 60 de prize promise la nivel naţional, 30 sunt absolut funcţionale. Paralel, s-a dezvoltat şi reţeaua EcoFactor, care numără de asemenea peste 30 de prize în prezent. Au mai apărut şi iniţiative private ale unor companii, precum Kaufland, METRO sau Volta, care au montat prize accesibile publicului la locaţiile lor, iar astfel azi putem număra cu uşurinţă peste 70 de prize la nivel naţional. Şi vorbim cu adevărat de nivel naţional, prize care sunt împrăştiate deja pe aproape toate traseele importante din ţară. Iar asta schimbă tabloul electromobilităţii complet!
Şi acum, în toamna anului 2020, vom testa pe viu, pe propria experienţă, ce înseamnă cu adevărat infrastructura de prize electrice de azi a Moldovei! Ştim şi ţinem minte toate dificultăţile cu care ne confruntasem în 2018 şi 2019 prin ţara noastră, şi tocmai de asta în varianta ideală am vrea ca acum să nu mai avem absolut nici o bătaie de cap cu prizele, cu calculele de autonomie, cu anxietatea procentelor din baterie. În mod ideal, am vrea să savurăm drumul şi uşurinţa de încărcare ad-hoc a maşinilor electrice, lipsiţi de bătăi de cap, aşa cum ar trebui să fie lucrurile atunci când am putea spune că avem o infrastructură dezvoltată de prize electrice.
Dar practica bate gramatica, aşa că noi vom testa ce se poate face azi în Moldova cu mobilitatea electrică pe viu. Ba chiar ne-am gândit la un test suprem, o provocare pe care s-o înscriem în istorie: într-una din zilelele maratonului, vom încerca să traversăm Moldova de la sud la nord într-o singură zi, pe o distanţă de 500 km! Având multe prize pe traseu, asta ar însemna că fiecare poate încărca acolo unde are nevoie, fără a face rândul la staţie. Iar 500 km într-o zi, prin Moldova, cu tot cu încărcare, e dificil, dar nu imposibil. Iar noi vrem să vedem dacă se poate, dar şi cât de greu sau uşor se poate face!
Şi pentru că anul 2020 ne impune la conglomerări dozate, vom fi 3 automobile electrice de această dată, cu puţină lume, toţi cu măşti purtate corect şi cu toate măsurile de bun-simţ pandemic respectate. Fără influenceri, dar cu grijă veritabilă faţă de mediul prin care vom trece. Fără pledoarii siropoase despre locuri frumoase din Moldova — pentru că noi le-am tot descoperit anterior şi vi le-am arătat încă înainte ca toţi să se înghesuie s-o facă. Fără recomandări de pensiuni, cazarea la care ajunge acum să coste mai mult decât în Alpi. Dăm toate decorurile false la o parte, şi venim în faţa voastră sinceri, autentici, doar cu esenţialul, axat pe maşinile electrice şi pe viaţa cu ele în Moldova, aşa cum e ea, fără înfrumuseţări.
Pornim la drum luni, 26 octombrie. Şi timp de 4 zile vom avea în permanenţă lucruri interesante de relatat din această nouă experienţă prin Moldova. Practic, urmărindu-ne, vei şti cum se pot folosi pe viu noile prize din Moldova, de toate tipurile, cu demonstraţii directe şi tutoriale, cum se poate călători electric, care e difierenţa dintre modele de maşini participante şi altele populare, despre autonomii, preţuri, prize, kilowaţi, baterii, cât costă mobilitatea electrică în raport cu cea tradiţională, dar şi ce secrete mai ascunse pot exista, despre care ar fi bine să ştii din start.
Iar în noua aventură îi vom avea alături pe cei de la PNUD Moldova, Renault Moldova, EV Point şi chiar o companie de închirieri auto, ECAR, cu maşini exclusiv electrice, care a fost creată datorită faptului că fondatorul ei s-a inspirat de la primele noastre maratoane electrice şi hibride! Povestea lui detailată o veţi afla pe parcursul turului electric care urmează!
Începe Moldova Electro Maraton 2020, ediţia în care în sfârşit avem prize electrice berechet în Moldova! Hai să vedem, deci, cât de diferită poate fi acum mobilitatea electrică!
0
1,386
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!