Muscle-car-ul japonez de colecţie, care costă azi o avere. Da, e o Toyota!

12 Octombrie 2020, 22:58
Ilie Toma
Priveşte acest muscle-car şi spune, cu mâna pe inimă: îţi vine a crede că asta e o Toyota? Îţi vine a crede că Toyota a avut îndrăzneala cândva de a crea un asemenea model?
Mulţi dintre noi, cei din ţările Europei de Est, care n-am prea văzut pe străzi maşinile anilor 1970 fabricate în ţări mai „capitaliste”, nici nu bănuiam că a existat un moment în istorie când Toyota a îndrăznit să creeze un muscle-car. Şi nu glumim sau exagerăm deloc când îi spune aşa. Ceea ce vedeţi în imagine e prima generaţie Toyota Celica, lansată în anul 1970 şi creată tocmai pentru a se lupta cu Ford Mustang, care reuşise să capete o popularitate de invidiat în SUA!
Prima generaţie s-a fabricat tocmai 7 ani, până în 1977, şi a avut câteva actualizări, cam o dată la doi ani. Designul său e adeseori catalogat ca fiind unul din cele mai geniale create vreodată de Toyota, or, e creditat cu faptul de a fi rezistat timpului şi de a fi fost suficient de vizionar, încât să pară creat pentru viitor, pentru secolul XXI.
Doar că, fiind un model nipon, creatorii său au fost mai modeşti la motorizările cu care au echipat acest muscle-car, fiind destul de departe de motoarele imense, cu care se putea lăuda Mustang. Mai exact, motorul enty-level era unul de 1.4 litri, mai existau motoare de 1.6 litri, 2.0 litri şi 2.2 litri. Exemplarul din imagini e o Toyota Celica 1600 ST, ceea ce înseamnă, fireşte, că are sub capotă un propulsor de 1.6 litri. Acesta e unul în 4 cilindri, aspirat natural şi livrează 86 CP.
Aparent, e derizoriu de puţin pentru un muscle-car, dar Celica 1600 ST cântărea cam o tonă în total, şi apoi avea şi tracţiune pe puntea spate, cu un motor poziţionat longitudinal, cu un centru de greutate coborât, aşa că tot era un coupe foarte plăcut în condus. Iar exemplarul ăsta avea şi o cutie manuală cu 5 trepte, care nu era chiar foarte des întâlnită, aşa că acceleraţiile erau şi mai dinamice.
Exemplarul despre care vorbim noi azi e fabricat în 1973 şi a fost livrat iniţial în Franţa, iar asta deja e o raritate absolută, întrucât în Europa, în acei ani, s-au vândut extrem de puţine exemplare de Celica. Maşina a fost exploatată rar, fiind ţinută în garajele primilor proprietari francezi mai mult în rol de bijuterie secundară, pentru ieşiri de suflet. Şi abia mult mai târziu a fost importată în Germania, unde a şi trecut printr-o uşoară restaurare, fără a se renunţa la nimic din ce e autentic. Tocmai de asta până şi pielea de pe scaune, de exemplu, are mici rupturi, ca mărturie a vremii care şi-a lăsat amprenta pe această maşină.
E impresionant şi parcursul mic, pe care îl declară vânzătorul său şi pe care spune că-l poate demonstra documentat în detaliu. Doar 74,500 km! Pare aproape prea incredibil ca să fie adevărat, dar e la fel de adevărat că această Toyota arată pur şi simplu superb la vârsta sa de 47 de ani!
În fine, spuneam că acest muscle-car japonez costă o avere. Şi aşa e, pentru că pe exemplarul ăsta de cere un preţ de aproape 30 mii euro, sau, dacă e să fim mai exacţi — 29,800 euro. La banii ăştia, e nevoie de un mare fan de maşini japoneze, care i-ar putea da cu inima împăcată pe un asemenea model. Însă, un fapt e absolut cert: în întreaga Europă au mai rămas exemplare numărate de Celica de primă generaţie vii, iar în asemenea condiţie — pot fi socotite pe degete. Aşa că, cel mai probabil, preţul ăsta ar putea fi justificat, iar valoarea acestui exemplar are toate şansele să crească vertiginos în vreo 5-10 ani.
Ce zici, te-a intrigat acest muscle-car japonez? Sau preferi unul american?
0
4,061
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!