Carnagiu pe un traseu american din cauza condiţiilor meteo. Cel puţin 29 maşini şi camioane implicate

18 Noiembrie 2020, 19:12
Denis Godorozea
Un accident în lanţ deosebit de grav a avut loc în SUA din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi stratului de gheaţă format pe o autostradă din statul Minnesota, în apropiere de Moticello. Cel puţin 29 vehicule au fost implicate, printre care autoturisme şi camioane, iar accidentele au fost suficient de puternice pentru a provoca incendii de proporţii.
Accidentul a avut loc pe traseul Interstate 94. Nu se cunoaşte vehiculul care a declanşat lanţul de accidente, dar cert este că principala cauză este carosabilul impracticabil, acoperit cu gheaţă. Unul dintre şoferii implicaţi în accident, ce a scăpat cu viaţă, a relatat presei că automobilul său a devenit nemanevrabil, coliziunea cu vehiculele din faţă nu putea fi evitată nici cu acţionarea frânelor, dar nici prin virarea volanului.
După ce s-a ciocnit de automobilul din faţă, şoferul a fost tamponat posterior de un alt automobil, în care s-a ciocnit şi un camion. De altfel, în carnagiul de pe traseu au fost implicate peste 10 camioane de mare tonaj.
Presa americană nu a raportat decese omeneşti, însă 9 persoane au fost transportate la spital în urma leziunilor provocate în accident. La faţa locului au intervenit şi echipaje de pompieri pentru a stăpâni flăcările ce au cuprins unităţile de transport implicate în accident.
0
1,555
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!