Cum arăta un camion Mercedes-Benz în anii 1950? Curiozităţile lui Mercedes-Benz L 6600

22 Noiembrie 2020, 13:57
Ilie Toma
Actros, Atego, Arocs — toate aceste nume ne sunt cunoscute azi, iar camioanele Mercedes-Benz sunt admirate nu doar de către profesioniştii care ajung să muncească pe ele, ci şi de colegii lor, care conduc alte camioane, dar şi de publicul simplu, cei care conduc autoturisme şi doar privesc aceste camioane trecând în trafic.
Dar cum arătau camioanele Mercedes-Benz foarte mulţi ani în urmă, acum 70 de ani de exemplu? Erau ele şi atunci un etalon al ingineriei avansate? Erau ele şi atunci renumite pentru durabilitate, fiabilitate şi performanţă la munci? Ne-am gândit să aruncăm o privire curioasă spre unul din cele mai de succes modele ale acelor timpuri — renumitul Mercedes-Benz L 6600. Renumit el a fost în Europa occidentală şi într-o mulţime de alte ţări ale lumii, mai puţin în Europa de Est, dar forma lui cu siguranţă e renumită şi pentru noi, nu-i aşa? Cred că aţi şi intuit de ce, or, cei din URSS se inspirau de la modele occidentală în aproape orice creau ei pe atunci, dacă nu la inginerie, cel puţin la design.
Dar să revenim la Mercedes-Benz L 6600. Germania era slăbită încă după război, dar era în plin proces de renaştere, aşa că resursele trebuiau folosite foarte calculat. Tocmai de asta, la sfârşitul anilor 1940 cei de la Mercedes-Benz au conceput un şasiu pe care l-au gândit din start pentru folosirea atât la baza unui viitor camion, cât şi a unui viitor autobuz.
Noul Mercedes-Benz L 6600, lansat în octombrie 1950, urma să fie cel care determinase adevărata impunere dominantă a celor de la Mercedes-Benz în segmentul camioanelor. Aparent, designul său nu era foarte revoluţionar, fiind o reminescenţă a formelor de dinainte de război şi din perioada acestuia, dar germanii avuseseră o abordare mai practică, şi puseseră accent mai ales pe inginerie, performanţe, sarcină utilă şi ceea ce conta cu adevărat într-o lume ce trebuia să-şi revină şi să se reconstruiască mai rapid.
Aşa că ingineria acestui camion era fascinantă atunci şi rămâne admirabilă şi astăzi. Camionul primise un motor diesel noi, care putea funcţiona la turaţii mai mari decât ceea ce exista anterior pe piaţă. Motorul avea numele de cod OM 315 şi producea, dintr-o cilindree de 8.3 litri, o putere de 145 CP la 2,100 rpm, cu aspirare naturală, evident, că-n acele timpuri nu se vorbea de turboaspirare. Pentru comparaţie, camionul anterior al mărcii, avea un motor de 11.2 litri, tot diesel, din care scotea 150 CP la 1,700 rpm.
Camionul beneficia încă pe atunci de o cutie manuală cu 6 rapoarte! Da, 6 trepte, în anul 1950!

Viteza maximă a noului camion crescuse la 70 km/h, faţă de 55 km/h, cât alerga modelul predecesor. Şi, poate cea mai importantă cifră pentru o lume în recuperare, consumul acestui camion era de-a dreptul fascinant: doar 24 de litri de motorină la 100 km, într-o lume în care normalul camioanelor era de 35-40 litri/100 km! Nu e de mirare, deci, de ce acest camion s-a bucurat imediat de o cerere uriaşă!
Mai mult ca atât, la doi ani după lansarea camionului, cei de la Mercedes-Benz au rugat o revistă specializată în camioane să conducă un studiu cu clienţii care aveau deja în slujbă un asemenea L 6600, analizând cât de mulţumiţi sunt ei. Din cei 21 de clienţi şi 47 de camioane inspectate, care aveau deja parcursuri de până la 330,000 km, nici unul n-a putut spune că nu e mulţumit de camionul său. În concluzie, revista a recomandat ca orice cumpărător de camion din acest segment să ia în serios în considerare un L 6600 ca una din cele mai bune opţiuni existente în lume.
Camionul putea transporta 6.6 tone pe lângă propria sa greutate, ceea ce-l făcea cu adevărat o alegere avantajoasă. De aici, de fapt, venea şi indicele său 6600.
Mai mult ca atât, în scurt timp apăruseră versiuni destinate curselor lungi, care se remarcau prin cabină mai comodă, mai izolată fonic, unde apăruse şi o banchetă de dormit în spatele scaunelor, aşa cum se întâmplă şi astăzi. Deci, practic, se poate spune că aici erau începuturile cabinelor luxoase pe care le ştim azi pe Actros!
Iar cariera acestui camion şi succesul său a determinat repede dezvoltarea de tot felul de versiuni de caroserie, de cabine, chiar şi de sistem de tracţiune integrală. Camionul era dorit în tot mai multe domenii de activitate, iar cei de la Mercedes-Benz erau bucuroşi să lucreze la modificările necesare şi să lanseze noi şi noi versiuni, care să răspundă acestor nevoi. Practic, dacă ar fi să privim imaginea de ansamblu, mulţi ar putea spune că anume acest camion a fost cel care a pus bazele adevăratului succes de mai departe a camioanelor Mercedes-Benz, pentru că a asigurat intrarea mărcii germane în toate segmentele posibile de variaţii şi versiuni, iar această primă intrare, odată ce a fost mai departe asigurată cu o continuitate de alte camioane bune, a şi garantat succesul Mercedes-Benz pentru decenii la rând.
1
9,431
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!