Premieră: noul Mercedes-Maybach S-Class. Cea mai luxoasă şi scumpă limuzină germană din istorie

19 Noiembrie 2020, 17:21
Denis Godorozea
Dacă în cazul premierei noului Mercedes-Benz S-Class spuneam că aceasta este, probabil, cea mai aşteptată premieră a anului, atunci cu siguranţă nu vom greşi dacă vom spune acelaşi lucru despre cea mai luxoasă şi cea mai scumpă versiune pe baza lui W223, însă apariţia Mercedes-Maybach S-Class a fost aşteptată cu nerăbdare de cei mai înstăriţi din întreaga lume. Noul S-Class a revoluţionat, precum obişnuieşte, segmentul limuzinelor, dar să vedem cu ce picanterii vine nava amiral cu emblema Maybach!
Noul Maybach S-Class inspiră mai multă opulenţă ca niciodată, dar o face extrem de rafinat, fără excese de prost gust. Ca şi anterior, limuzina de lux va fi inconfundabilă în trafic datorită dimensiunilor mai mari, caroseriei bicolore şi accentelor decorative cromate. Ca şi predecesorul, noul Maybach are un montant central obişnuit, dar o portieră simţitor mai mare iar cele două scaune posterioare sunt aşezate după montantul posterior, astfel încât să fie rezervat suficient loc pentru picioare chiar şi în cele mai relaxante poziţii ale scaunului.
Fireşte, cele mai nevirosimile noutăţi tehnologice debutate pe noul S-Class în cazul Maybach vor fi incluse fie standard, fie vor fi disponibile contra cost adiţional, precum şi farurile de top LED conectate cu sistemul multimedia şi capabile să proiecteze diverse simboluri direct pe carosabil pentru ghidarea şoferului. Dar când vorbim despre un Maybach, parcă mai puţin ne interesează tehnologiile puse la dispoziţia celui din spatele volanului, nu? Or maşina aparţine celui din spate.
Spaţiul suficient va fi apreciat chiar şi de cei mai pretenţioşi şi mari clienţi, or în raport cu un S-Class obişnuit, Maybach are un ampatament cu 180 mm mai mare, până la 3,396 mm. Lungimea limuzinei constituie 5,469 mm, iar în lăţime aceasta măsoară 1,921 mm. Pe lângă spaţiul enorm, pasagerii din spate pot fi răsfăţaţi de mecanisme de deschidere/închidere a portierelor — acestea sunt acţionate prin intermediul unor comenzi la bord sau cu cheia maşinii, iar pasagerul mai poate solicita închiderea uşii prin gesturi!
La posterior posesorul maşinii şi oaspetele lui vor fi răsfăţaţi, cum e şi firesc, de piele de cea mai înaltă calitate, inserţii din lemn, aluminiu şi piano black, iar aceste materiale se regăsesc oriunde cade privirea sau ajung să atingă mâinile. Plafonul poate fi tapisat cu piele sau orice alt material la alegerea clientului. Pe lângă cele menţionate, scaunele dispun de reglaje dedicate în diverse direcţii, iar spătarul poate fi înclinat la un unghi de până la 43.5 grade.
Tradiţional pentru această clasă, pasagerul spate poate acţiona scaunul din faţa sa prin comenzi dedicate, astfel încât să aibă acces liber la ceea ce se petrece în faţa maşinii.
În materie de infotainment, Mercedes-Maybach S-Class oferă la bord până la 5 ecrane-tablete multimedia MBUX de ultimă generaţie, prin intermediul cărora cei din spate pot interacţiona cu sistemul central al maşinii, precum selectarea piesei dorite care va fi difuzată prin intermediul sistemului de top Burmester 4D Surround, sau să ajusteze modul de funcţionare a sistemului de iluminare ambientală decorativă, compusă din 253 elemente LED. De multiple reglaje după bunul plac dispune şi sistemul de climatizare, ce are regimuri individuale de funcţionare astfel încât să încălzească sau să răcorească separat zona gâtului, de exemplu. După cotiera masivă ce oferă spaţii de depozitare pentru obiecte personale şi suporturi pentru pahare, se ascunde un compartiment frigorific, fireşte, pentru şampanie.
La nivel de suspensie, este oferită varianta de top E-Active Body Control, dar aceasta este disponibilă şi pentru S-Class-ul cu embleme Mercedes-Benz. Aici, fără surprize speciale, or se pare că germanii au atinsapogeul stabilităţii şi confortului atât timp cât maşina rulează pe 4 roţi. Cât despre gama de motorizări — la moment germanii nu au oferit detalii oficiale în acest sens, iar limuzinele din imagini nu au vreo siglă distinctivă pe caroserie care să sugereze măcar numărul de cilindri.
Şi totuşi, presa occidentală anticipează că S-Class cu emblema Mercedes-Maybach va pune la dispoziţia cumpărătorilor cel puţin două motorizări, fiind vorba de o unitate V8 şi V12. Preţurile vor fi dezvăluite mai aproape de debutul comercial care urmează să aibă loc în 2021. Mai târziu se aşteaptă şi premiera versiunii Pullman.
0
3,252
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!