Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Renault refuză oficial să dezvolte motoare diesel noi. Când vor fi eliminate faimoasele dCi?

2 Noiembrie 2020 - 12:31
Denis Godorozea
Criza pandemică şi dificultăţile financiare rezultate în acest an a impus constructorii auto să-şi revizuiască planurile de dezvoltare. Deciziile luate la nivel înalt par a fi extrem de drastice, dar absolut previzibile în contextul în care Uniunea Europeană impune standarde de poluare tot mai severe. Cu clarificări în acest sens au venit şi cei de la Renault, care au confirmat oficial că dezvoltarea noilor unităţi de propulsie pe motorină a fost stopată definitiv.
Astfel, oficialii Renault au confirmat pentru presa occidentală că compania a renunţat la ideea dezvoltării unor motoare diesel noi, iar astfel au fost stopate şi proiectele curente legate de gama Blue dCi. În locul motoarelor diesel francezii planifică să-şi concentreze forţele şi mijloacele financiare în lansarea unei game de motorizări electrificate competitive, or se anticipează că pe parcursul următorului deceniu cota modelelor hibride şi electrice va atinge 30% din totalul vânzărilor Renault la nivel global.
În acest context, motoarele termice vor mai rămâne în oferta francezilor, în special motoarele pe benzină. Totodată, motoarele diesel existente vor mai fi oferite pe un număr limitat de pieţe, pe când în marea lor majoritate aceste motoare sunt excluse din ofertă chiar şi în acest an. De exemplu, în Marea Britanie singurul model cu motor diesel rămâne a fi Megane facelift. Însă cariera acestui model va continua cel mult 1-2 ani, iar în acest termen o bună parte din ţările Bătrânului Continent vor face aproape imposibilă comercializarea automobilelor cu motoare diesel.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter