(VIDEO) Povestea fascinantă a familiei care a călătorit în jurul lumii la bordul unui camion Mercedes-Benz din 1977

3 Noiembrie 2020, 21:42
Ilie Toma
Familia asta era una oarecum obişnuită până acum câţiva ani. Şi Maria, şi Leander, soţul ei, aveau joburi şi o rutină zilnică asemeni multor altor oameni. Apoi, în 2012 a apărut pe lume fiul lor, Lennox. Când acesta a împlinit un an, ambii soţi au intrat într-o stare de dor profund de schimbare.
Fiind nişte suflete libere ambii, se simţeau copleşiţi de muncă şi de ritmul intens al ei, încât nu le mai rămânea timp ca să existe un „noi”. Un galop constant, în care te simţi o roată dinţată a societăţii, te învârţi tot mai repede într-un angrenaj de responsabilităţi, scopuri şi deadline-uri, dar, de fapt, viaţa trece pe lângă tine. S-au gândit atunci dacă asta îşi doresc cu adevărat de la viaţă. S-au gândit dacă asta vor să-i ofere fiului lor.
Astfel, decizia unei schimbări radicale s-a copt repede în familia celor doi. Trăiau în Austria, în munţi, într-o frumoasă casă la mare altitudine, înconjurată de munţi frumoşi. Şi totuşi, simţeau nevoia de a evada — nu atât din acest peisaj, cât din mrejele convenţionalului. Şi au decis s-o facă. La bordul unui camion la mâna a doua, pe care să-l cumpere mai ieftin şi să-l convertească într-o casă pe roţi. Îşi setaseră şi un timp limită când totul trebuia să fie gata pentru marele start: decembrie 2016.
Au cumpărat camionul după lungi inspecţii. Era un Mercedes-Benz LA 911, un model pe care nu-l cunoaşte nimeni prin Europa de Est, dar care a făcut istorie în Vest şi-n multe alte regiuni ale globului, prin rezistenţa sa. Camionul familiei e fabricat în 1977 şi are sub capotă un motor diesel puternic, de 130 CP.
În imaginea de mai sus îl puteţi vedea în forma în care arăta el iniţial. Dar imediat după achiziţie, a venit timpul de a-l decoperta şi pregăti pentru convertire. Tocmai aici au constatat că, în ciuda inspecţiilor de dinainte de achiziţie, au mai avut parte de surprize. Era ruginit mult mai tare decât estimaseră, şi ruginită era însăşi structura sa. Trenul de rulare, însă, era în stare bună.
Au trebuit să schimbe un nou cadru pentru camion, apoi să creeze şi un nou cadru de aluminiu pentru întreaga structură pe care o numesc azi casă. Apoi, toată munca de construcţie a fost supervizată de ei şi chiar au muncit la vopsiri, izolări fonice şi termice, implicându-se în fiecare etapă. Au izolat fonic până şi cabina, or, într-un asemenea camion vechi sunetul în timpul condusului poate fi foarte obositor.
A urmat mobilierul la interior, asigurarea unui sistem sanitar, cu rezervoare de apă la bord şi cabină de duş în interior, asigurarea unui sistem de încălzire. În interior s-au regăsit şi spaţii de dormit, şi un display mare cu rol de birou şi totodată de vizionat filme în familie, masă de birou — deci, cam tot ce ţi-ai dori de la o casă, doar că totul formatat în formă compactă, inteligentă.
Au obţinut în rezultat o adevărată casă pe roţi. Şi către luna decembrie 2016 totul era gata pentru a porni în marea lor aventură. Fiul lor avea aproape 5 ani deja. A urmat marea schimbare în viaţa lor, tranziţia de la o viaţă sedentară, la una nomadă, în care camionul le este casă, iar întreaga planetă — verandă.
Şi-au botezat camionul Akela, după numele lupului lider din renumita operă literară Mowgli. Acel lup le oferea tuturor senzaţia de apartenenţă la o comunitate, la o casă. Şi camionul ăsta avea să le devină tocmai o casă de acum încolo.
S-au pornit din Austria, din munţii Alpi şi au traversat Europa spre Balcani. Nu s-au reţinut prea mult în Europa, ea fiind prea uzuală pentru ei şi prea aproape de casă. Aşa că s-au îndreptat ţintă spre Turcia, pe unde au şi trecut spre Asia. Era luna martie 2017 când au intrat pe continentul asiatic.
Din Turcia s-au îndreptat în Iran, ţară de care au fost fascinaţi şi au cutreierat-o până la extrema sudică, apoi pe un drum uşor diferit spre cea nordică, înapoi. Au intrat inclusiv în zone îndepărtate de civilizaţie, zone care nu apar niciodată în ghiduri turitice, despre o ţară evitată şi aşa de orice turist normal.
Şi-au dorit să-şi continue călătoria prin Asia spre nord-est, spre Turkmenistan, dar în această ţară le-a fost refuzată viza şi, prin urmare, şi intrarea. Aşa că au mers spre Azerbaijan, după care, cu feribotul, Kazahstan. Era deja mai 2017.
A urmat intrarea în Uzbekistan, apoi Tajikistan şi Kyrgyzstan. Aici, în Asia centrală, aventurile au devenit mai nuanţate, iar savurarea lor a trecut de la un ritm galopant la unul de trap şi chiar înaintare agale. Prea frumoase locurile, prea fascinante variaţiile de relief, prea primitori oamenii au fost ca să treci repede. Şi apoi, nu aveau nici un deadline, în sfârşit, în viaţa lor.
Înaintau la bordul Mercedesului lor savurând fiecare clipă a vieţii, fiecare rază de soare. Maria cântă la chitară, aşa că adeseori ea lua chitară şi fredona melodii chiar în mers, acompaniată de micuţul Lennox. Dacă ar fi fost anii 60 dau 70, am fi zis că e o adevărată familie hippie. Aşa, zicem că e o adevărată familie hippie a secolului XXI.
Imagine din Kyrgyzstan
Imagine din Kyrgyzstan
Imagine din Tajikistan
Imagine din Tajikistan
Imagine din Tajikistan
Tocmai în august 2017 au intrat în Mongolia, unde au dat peste o mulţime de lacuri, pe lângă obişnuitele zone pustiite pe care le ştiu toţi despre Mongolia. Leander a avut plăcerea de a pescui în sălbăticie alături de fiul său. Şi-au agonisit adeseori hrana pentru cină în asemenea mod. Banii pentru existenţă şi înaintare în aventura lor şi i-au câştigat muncind de la distanţă, cea mai mare sursă de venit fiind fotografiile făcute de cei doi soţi în drumul lor şi publicate pe site-uri de imagini de stock, dar şi tot soiul de colaborări fotografice şi digitale de la distanţă.
Imagine din Mongolia
Imagine din Mongolia
Au traversat după aia şi Rusia, prin regiuni Siberiene şi apoi cele ale răsăritului îndepărtat. Au savurat natura de aici şi s-au mirat de drumuri relativ bune, dar tot au dat peste o rută izolată, de vreo câteva sute de kilometri de drum în care le-a tremurat întreg camionul.
Apo au mers spre Coreea de Sud, tot cu feribotul. Era deja noiembrie 2017. Către sărbătorile de iarnă din acelaşi an erau deja în Japonia, o ţară pe care au explorat-o cu plăcere la fel de mare, în zonele ei cele mai îndepărtate. Aveau deja 1 an pe drumuri.
Imagine din Japonia
Nu s-au mulţumit doar cu traversarea Asiei, însă, ca să încheie cât mai repede înconjurul lumii. Au decis să meargă şi spre Australia, iar ca să fie mai aproape, s-au îndreptat spre Indonesia, la începutul lui 2018. Aici şederea lor a fost extrem de lungă. Parţial, pentru că ţara era frumoasă, plăcută, şi necesita costuri mici. Parţial pentru că au fost dezamăgiţi de o agenţie germană, cu care comunicau la distanţă pentru transportarea camionului lor spre Australia, iar asta le-a amânat planurile cu încă câteva luni. Era anul 2018, august, când se porneau într-acolo. Maşina avea să fie livrată pe calea apei, aşa cum se întâmplă întotdeuana în asemenea călătorii. Aşadar, călătoriseră deja de 2 ani şi ajunseseră în Australia.
Imagine din Indonesia

Aici au stat poate cel mai mult. Au înconjurat întregul continent pornind şi revenind în Melbourne, dar intrând şi în inima ei sălbatică. Toată aventura australiană a durat mai bine de 1 an, ei revenind abia în decembrie 2019 în Melbourne.
Imagine din Australia
Imagine din Australia
Imagine din Australia
Imagine din Australia
Apoi a urmat SUA, unde au ajuns la începutul lunii februarie 2020. O ţară pe care ei n-o îndrăgesc prea mult şi voiau s-o treacă mai repede, de la vest la est, pentru ca să poată astfel completa călătoria lor în jurul lumii. Oamenii de acolo, pe care i-au întâlnit de-a lungul ţării, le-au schimbat însă percepţia şi încă o dată s-au convins că una e imaginea formată de media, şi alta e realitatea din teren. Cel mai mult s-au reţinut în minunatul stat Montana.
Totuşi, călătoria lor din SUA a fost întreruptă subit, pe de o parte de birocraţia americană, care le-a declarat toate actele lor drept invalide, pe de altă parte de toate restricţiile pandemice ale anului 2020, care le-a făcut imposibile atât încercările de a reoficializa actele şi şederea lor, cât şi încercarea de a intra în Canada. Într-un final, maşina lor a trebuit încărcată pe o navă şi trimisă în Europa, iar ei au trebuit să părăsească SUA pe calea aerului. Uite aşa, anul 2020 a trebuit să rupă o poveste fantastică a vieţii lor mult mai subit decât ar fi aşteptat ei.
Prin urmare, la începutul lunii septembrie s-au văzut din nou reveniţi din Alpii Austriei, înconjuraţi de munţi şi văcuţe care pasc. Camionul e încă în drum pe calea apei.
Şi aici au avut timp să mediteze unde au ajuns, de ce au pornit în aventura lor şi unde se află azi, dar şi să împărtăşească aceste gânduri. Azi, privind în urmă, Maria zice că prea mulţi oameni cred că pentru a porni o asemenea aventură necesită un curaj nebun, dar, de fapt, ezitarea de a o face vine din frica de a renunţa la convenţional. Desigur că le-a fost şi lor frică. Mai ales de ideea că vor trăi într-o casă pe roţi, de 12 metri pătraţi, toţi împreună. Ce se întâmplă când se termină economiile? Pe ce vei ajunge să trăieşti, cum te vei finanţa? Ce va face copilul tău?
Trebuie să fii flexibil, deschis spre lucruri noi şi spre a găsi soluţii neconvenţionale la probleme banale, iar uneori, să accepţi compromisuri. În cazul lor, Lennox are azi deja 8 ani, o vârstă la care ar fi trebui să facă şcoală, iar grădiniţa ar fi trebuit făcută pe tot parcursul călătoriei. Ei au optat, însă, pentru un concept de home schooling, adică o alternativă prin care părinţii îşi iau responsabilitatea în faţa autorităţilor să-l înveţe pe copil tot ce ar trebui să înveţe el la şcoală. E o decizie discutabilă, fără îndoială, şi mulţi dintre noi ar putea comenta dacă a fost o alegere bună sau nu. Dar a fost alegerea lor.
Ce au învăţat ei, e că odată ce porneşti într-o asemenea aventură, obţii libertatea de a privi totul dintr-o altă perspectivă, pentru că ai ieşit din mediul tău obişnuit. Desigur, un pic de curaj nu strică, pentru că până la urmă nu e chiar uşor să laşi totul în urmă şi să porneşti în lumea mare, dar baza schimbării vine din atitudinea ta. De multe ori, nu vei şti ce urmează. Şi atunci va trebui să accepţi lucrurile aşa cum sunt, să le rezolvi aşa cum le întâmpini.
Uneori ajungeau să se întrebe de ce îşi fac asta lor înşişi? Şi primul răspuns care le venea în minte e că într-o zi, cel mai probabil, se vor opri într-unul din aceste locuri pe care le vizitează, iar astfel vor şti ce să aştepte de la diverse locuri ale lumii. Acasă e acolo unde e familia, iar în cazul lor, acasă e în acest camion Mercedes-Benz, indiferent de coordonatele geografice unde s-ar afla camionul lor.
Doar că panemia şi blestematul an 2020 le-a dat totul peste cap, iar ei n-au mai ajuns să-şi pună pirostriile pe undeva, ca să se stabilască în unul din locurile magnifice prin care au trecut. Au fost expulzaţi din SUA şi trimişi direct în Austria, acolo unde ar fi trebuit să fie acasă, cel puţin din punct de vedere oficial.
Te-ai fi gândit că după o asemenea aventură ei ar fi trebui să fie împăcaţi cu călătoria lor de 3 ani şi jumătate, aproape 4 chiar, pe care au făcut-o în jurul lumii, aproape completă. Dar nu. Adevărul e că ei şi-au vândut casa din Austria la plecare. Şi la întoarcere, acum, nu mai aveau o „acasă”. Se întrebau ce să facă? Să construiască o nouă casă? Să aştepte camionul şi să reînceapă a călători? Au fost epuizaţi de lungile căi birocratice pe care le aveau de parcurs acum, iar de curând au anunţat că au închiriat un apartament lângă Salzburg, cel puţin temporar.
Şi tot ei mai spun că le e extrem de greu să revină la conceptul de a sta într-un apartament, într-un singur loc. Din păcate, sau din fericire, ăsta e riscul după ce guşti din libertatea nemărginită a planetei. Nu mai poţi reveni la colivia unui apartament. ţi se perindă imaginile deşerturilor, ale munţilor, ale canioanelor magnifice, ale cerului plin de stele pe care poţi să-l priveşti stând culcat deasupra camionului tău...
Aparent, povestea acestei călătorii a sfârşit brusc, ruptă brutal de contextul anului 2020. Dar ceva ne face să credem că în curând va urma un al doilea volum al familiei lor. Un volum care va fi mai mare şi mai cuprinzător ca primul. Voi ce credeţi? Şi cât de mult admiraţi, sau poate dimpotrivă, îi consideraţi niţel smintiţi, pe asemenea oameni, care pornesc în lumea mare, lăsând totul în urmă?
0
5,735
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!