(VIDEO) Un UAZ modificat în Rusia, mai rapid decât noul Mercedes-AMG G 63!

23 Noiembrie 2020, 19:27
Redacţia PiataAuto.md
Da, e vorba de un UAZ modificat, fireşte, pentru că uzina din Ulyanovsk n-ar putea visa la asemenea performanţe nici măcar în cele mai optimiste vise ale sale. Dar cât de plăcut poate fi, totuşi, ca-n rezultatul unor modificări ample ale unui simplu UAZ, să poţi spune că l-ai adus la performanţa de a bate marele etalon în materie de offroader-e de performanţă: noul Mercedes-AMG G 63!
Toată ideea nebunatică îi aparţine autorului unui renumit canal de YouTube din Rusia, acesta muncind alături de mecanicii mai multor service-uri multă vreme la modificarea UAZ-ului său. Acesta a primit un motor V8 japonez şi o cutie tot japoneză, apoi şi suspensie pneumatică şi multe alte modificări super interesante. După câteva ieşiri de probă, au mai trebuit făcute ajustări şi perfecţionări, totul pentru ca în final maşina să se poată întrece cu un G-Class AMG 63.

Ultimele perfecţionări au fost făcute pe ultima sută de metri, cu câteva ore înainte de cursă. Dar efortul a meritat, pentru că UAZ-ul modificat a putut să-l devanseze pe offroader-ul german şi astfel să iasă triumfător şi să le aducă o satisfacţie enormă celor care au muncit la el!

Vedeţi întreaga poveste în video-ul de mai jos.
0
17,941
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!