Bijuterie sau blasfemie? Un Mercedes-Benz 500 SEL W140, cu parcurs minim, dar nevoit să fie vândut la preţ mic

10 Decembrie 2020, 20:26
Ilie Toma
În ultimele luni am menţionat de mai multe ori în diverse articole despre un anumit trend printre japonezii mai înstăriţi, încă de prin anii de demult, de a-şi cumpăra maşini germane cu volan pe stânga şi a le ţine în colecţii private. Cam toate acele maşini s-au pricopsit cu parcursuri mici, pentru că proproietarii aveau limite legale de câţi kilometri pe an pot face, ca să li se permită înmatricularea cu volan pe stânga într-o ţară cu volan pe dreapta. Şi kilometrii se puteau face doar pe timpul zilei, doar în condiţii de vizibilitate bună.
Iar asta, involuntar, a forţat multe din aceste automobile la o exploatare perfectă pentru o maşină conservată ca de colecţie. Şi anume aşa au ajuns mult exemplare până azi într-o stare fascinantă, fiind la mare căutare de colecţionarii zilelor noastre. Dar maşina de azi, acest Mercedes-Benz 500 SEL, scos acum la vânzare în oraşul Wiesbaden din Germania, are o poveste uşor diferită faţă de suratele sale din Japonia.
Da, a fost cumpărat tot de un japonez, fiind din start produs la comanda specială a primului său cumpărător, în anul 1993. E un 500 SEL, ceea ce înseamnă să sub capota acestui W140 se alfă un motor de 5.0 litri V8, care dezvoltă 325 CP. Până aici toate sunt bune.
Însă japonezii sunt adeseori renumiţi pentru gusturi ceva mai ciudate, mai extravagante. Şi din cauza acestei extravaganţe au de suferit uneori şi asemenea maşini — unele se aleg cu mici urmări deocheate, iar altele devin de-a dreptul derizorii şi atunci nu mai au nici o valoare. Acest Mercedes-Benz e din categoria primelor, care a avut parte doar de puţină extravaganţă.
La nivel tehnic, maşina e în stare superbă, având pe bord doar 57,000 km! În mod normal, un S-Class W140, în motorizare 500 SEL, cu doar 57 mii la bord, ar fi costat o adevătă avere. Pe acest, exemplar, însă, proprietarul său nipon a decis să monteze picanterii la modă în Japonia, precum un sistem multimedia adiţional. Acesta s-a montat pe planşa de bord, ea fiind găurită discret, în zona de deasupra gurilor centrale de ventilare, acolo unde există o zonă cu contur separat. Anume acolo s-a fixat suportul pentru display-ul sistemului, într-un mod destul de artizanal şi nu foarte conform unei maşini de colecţie.
Mai mult ca atât, de la acest display s-a tras şi un cablu de comunciare, care a fost fixat în nişte clipsuri ciudate pentru un automobil de lux, de parcă zici că au venit meşterii de la providerul de internet şi l-au tras cum fac prin apartamente. Şi în fine, în partea dreaptă, stă şi blocul de citire a CD-urilor şi DVD-urilor, parte a acestui sistem ciudat.
Acum, dacă s-ar demonta acest sistem, ar rămâne oricum urmele lu pe planşa de bord, aşa că germanii care au importat această maşină în UE au decis să lase totul aşa cum e, urmând ca viitorul cumpărător să decidă dacă înlătură podoaba asta de multimedia şi investeşte bani în readucerea planşei de bord la condiţia corectă, sau dacă va continua să exploateze W140-ul aşa cum e.
Ah, da, ciudăţeniile maşinii nu se opresc aici. Ea mai are un fel de slot de citire SD card-uri lângă picioarele şoferului, iar covoarele originale Mercedes-Benz au fost cusute cu uzoare adiţionale de culoare gri, care să aducă aminte de templele clasice japoneze. Sistemul audio de bază, însă, pare a fi cel original, livrat din uzină.
Mai are şi o cameră video, fixată într-un mod ciudat pe uşa portbagajului, aproape de lacăt, cameră conectată la rândul ei printr-un alt cablu trasat de-a lungul maşinii.
Şi o ultimă ciudăţenie e un soi de antenă, băţ metalic cu emblema Mercedes-Benz la mijloc, care a fost scoasă de sub aripă, în colţul dreapta faţă a maşinii. Această piesă aminteşte de elementele fixatoare de steaguri la maşinile diplomatice, dar cel mai probabil e doar o antenă pentru semnalul TV, de care are nevoie tot podoaba aia de multimedia de la interior.
Toate aceste modificări, departe de a fi autentice, pot fi o problemă mare şi inacceptabilă, care transformă acest Mercedes-Benz W140 într-o blasfemie, care nu mai are şansa de a fi tratată vreodată ca o maşină veritabilă de colecţie. Pentru alţii, însă, acest modificări pot fi oportunitatea ideală de a cumpăra o bijuterie de Mercedes-Benz legendar la un preţ mult mai mic decât alte exemplare din aceeaşi generaţie şi aceeaşi motorizare, cu parcurs similar şi într-o stare tehnică la fel de bună. Or, maşina asta expusă la vânzare acum în Germania costă doar 14,500 euro, aşa cum e ea, cu toate taxele de import în UE plătite deja. Aşadar, tu ce crezi că e acest Mercedes-Benz W140 — o blasfemie sau o bijuterie, totuşi? Tu ai accepta să-ţi cumperi o asemenea maşină?
0
8,433
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!