Cândva a fost o maşină banală, azi e o adevărată bijuterie: un VW Golf Mk2, conservat şi reanimat, scos la vânzare în Germania

6 Decembrie 2020, 14:41
Ilie Toma
Atunci când Volkswagen Golf de generaţia a 2-a era în producţie, el era pur şi simplu o maşină îndrăgită, care venea să continue succesul predecesorul său, dar în acelaşi timp, era pur şi simplu un model absolut normal, accesibil, pământesc, la care visau o mulţime de europeni cu viziuni practice. Mai târziu, avea să se demonstreze că fiabilitatea acestui Golf Mk2 a fost printre cele mai bune dintre toate modelele VW produse vreodată în istoria mărcii! Da, aţi înţeles corect, acest Golf Mk2 era printre cele mai indestructibile modele Volkswagen produse vreodată în întreaga istorie!
Anii au trecut, între timp avem a 8-a generaţie de Golf pe piaţă, dar aceste exemplare Golf din primele generaţii au început a fi privite cu alţi ochi. La început au crescut în preţ exemplarele cu motoare sport, precum Golf GTI, unele din ele ajungând deja să fie vândute cu peste 20 mii euro dacă sunt în stare bună. Iar acum a venit şi rândul motoarelor absolut banale. Dacă se întâmplă ca un exemplar să fie pur şi simplu bine păstrat, eventual cu parcurs mic şi cu niţică grijă din partea proprietarului său, atunci are toate şansele să fie vândut cu un preţ ce începe a urca ambiţios în sus.
E tocmai cazul acestui VW Golf Mk2, scos acum la vânzare în Germania. Şi maşina asta are tot ce-i trebuie pentru a fi un exemplar de colecţie, doar că acum e exact momentul când ea încă nu costă zeci de mii de euro, dar ar putea să ajungă la asemenea preţ în 10-20 de ani. Să vă explicăm de ce.
Exemplarul ăsta de VW Golf Mk2 e fabricat în 1987 şi are o istorie care-l face, cel mai probabil, unic. Culoarea galbenă e care o are e din codul L13R, doar că o asemenea culoare galbenă nu exista oficial în lista de culori posibile pentru Golf. Şi totuşi, maşina asta a venit aşa din uzină.

Adevărul e că VW crease această culoare în acea vreme special la comanda serviciului poştal din Germania, configurându-le o versiune specială pentru aceştia, cu motor diesel şi cu interior de piele artificială maro, creată că să reziste uzurii în procesul de muncă. VW le-a livrat exemplarele contractate celor de la poştă, dar culoarea galbenă l-a atras pe cumpărătorului din 1987 al acestui VW Golf, care era proprietarul unui dealer şi service VW dintr-un oraş german. Acesta i-a bătut la cap pe cei de la uzină să-i producă un Golf Mk2 cu aceeaşi culoare galbenă, dar să aibă un motor pe benzină de 1.6 litri sub capotă şi interior tapisat cu velur gri, după gustul lui. Într-un final, dacă tot vorbeau cu omul-cheie de la unul din dealerii săi germani, cei de la VW au acceptat această mică excepţie şi i-au produs Golful după specificaţiile dorite de el.
Au urmat ani în care proprietarul maşinii şi-a folosit bijuteria cu abordarea unei viitoare piese de colecţie, dar pe care adora s-o şi conducă. Aşa a adunat Golful peste 54 mii km pe bord, dar în acelaşi timp a tot stat şi-n garajul companiei, iar uneori era şi expusă în showroom-ul VW al proprietarului, ca mostră de istorie şi pasiune din partea mărcii pe care acesta o reprezenta.
Ulterior, mai mulţi ani maşina a stat conservată în garajul subteran al dealer-ului până când acum, la 33 de ani distanţă de când acest Golf a fost produs, proprietarul său a decis să-l reanimeze şi să-l vândă unui pasionat. Şi pentru că e vorba de un proprietar de dealer VW, care înţelege mai bine ca oricine altcineva ce trebuie făcut la o asemenea maşină şi cum trebuie făcut, au fost schimbate toate sistemele care conţin piese sau tuburi de cauciuc, sau sisteme cu vacuum — pentru că anume aceste sisteme pot prezenta risc de uzură în timp, doar din cauza trecerii vremii. A fost schimbat şi sistemul de eşapament, iar toate componentele înlocuite au fost din cele originale, comandate special, după aceeaşi specificare originală.
Fireşte, s-au schimbat filtre, uleiuri, bateria, ştergătoare, chiar şi bara de protecţie spate s-a schimbat, pentru că cea originală avea aspectul plasticului afectat de vreme. Mai mult ca atât, proprietarul actual i-a făcut şi toate actele pentru certificarea ei ca maşină istorică, asta însemnând şi dreptul de a purta plăcuţe cu indicele H la urmă în Germania.
Să vorbim despre starea de azi a acestui Golf, e practic de prisos, după ce-am pomenit lucrările de mai sus şi după ce priviţi imaginile acestuia. Maşina e azi, practic, în condiţie de nouă! Habitaclul, toate micile detalii, sunt într-o stare admirabilă!
Motorul de 1.6 litri şi 75 CP e la fel de proaspăt şi gata să alerge. În stare impecabilă e şi toată suspensia şi în general, toată partea inferioară a maşinii.
Şi acum, paradoxul cel mare e că această bijuterie de VW Golf Mk2, scoasă la vânzare în Hamburg, Germania, nu costă o avere! Cu toate lucrările făcute, cu toată starea ei şi certificarea istorică, maşina asta costă doar 7,760 euro! Şi credeţi-ne, asta e o bijuterie la preţ mult mic decât ar putea fi, iar peste 10 sau 20 de ani, valoarea acestui exemplar ar putea urca la cifre îndrăzneţe în sus, doar pentru că ele vor fi mult mai rare şi mai apreciate decât acum, când modelul ăsta abia începe a urca în preţ!
0
1,965
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!