Muza germană a ZAZ-ului 966: NSU Prinz 4L, maşina care consuma 5.7 litri la 100 km în 1969 şi care a devenit de colecţie azi

30 Decembrie 2020, 20:44
Ilie Toma
Probabil nu vei fi foarte impresionat să afli că încă un model renumit sovietic a fost, de fapt, copiat de pe un alt model occidental. Dar s-ar putea să fii mirat care model anume a fost inspiraţia renumitului ZAZ 966. Mai mult ca atât, şi mai mirat vei fi când vei afla secretele creaţiei originale, dar şi cât de special e exemplarul despre care vorbim azi, scos la vânzare în Italia, ca un veritabil model de colecţie, pentru cei ce vor ceva cu totul deosebit, la un preţ foarte pământesc. Aşadar, să începem!
Acesta e NSU Prinz 4L, modelul de la care a fost puternic inspirat renumitul Zaporojeţ 966 al sovieticilor. NSU e numele mărcii, iar cei mai mulţi dintre noi ar putea să n-aibă habar ce-o mai fi şi asta. E una din mărcile germane care a existat până în anii ’70 ai secolului XX şi care a fost achiziţionată de grupul Volkswagen, fuzionând în ceea ce cunoaştem azi drept marca Audi. Achiziţia s-a produs în 1969, dar mai multe modele au continuat să fie produse cu numele NSU până au ajuns la finalul ciclului de producţie.
Foto: ZAZ 968, versiunea un pic retuşată a lui ZAZ 966, inspirată de la NSU Prinz 4

Modelul ăsta, Prinz 4, sau 4L (deosebirile dintre 4 şi 4L fiind infime), reprezintă generaţia a 4-a a numelui Prinz. Doar că-n acei ani, primul Prinz mai mic a apărut în 1958, iar următoarele două au urmat foarte rapid — Prinz 2 în 1959, iar Prinz 3 în 1960 — fiind, de fapt, nişte perfecţionări ale primului. În fine, în 1961 a venit şi momentul lansări acestui Prinz 4, care s-a distanţat foarte mult de predecesorii săi, adoptând pentru prima dată caroseria unui sedan cu două uşi. Şi nici germanii n-au fost foarte originali în design, ei inspirându-se, la rândul lor, de la Chevrolet Corvair, doar că azi dacă priveşti cele două modele, doar designerii vor observa inspiraţia. Sovieticii, însă, au fost mult mai îndrăzneţi la copiat şi s-au apucat de ZAZ-ul lor exact în 1961, fix după apariţia lui NSU Prinz 4. Le-a luat ceva timp chiar şi copiatul, aşa că au lansat modelul lor tocmai în 1966.
Dar să revenim la acest model german şi la secretele lui. Designul maşinii s-a făcut remarcat imediat prin proporţiile foarte clare şi formele proeminente, semnătura sa vizuală fiind linia cromată de jur împrejurul caroseriei, care-i forma o muchie vizuală. Designerul maşinii fusese Claus Luthe, iar sarcina care i se pusese, de a crea o maşină care să înglobeze un soi de lux accesibil şi practic, îi reuşise de minune. Sloganul său de lansare fusese ceva de genul „Condu ca un Prinz şi vei fi un rege”, unde se făcea uz de sensul dublu al numelui modelului.
Şi dacă tot am pomenit că cei de la ZAZ s-au inspirat mult, probabil aştepţi că şi substratul tehnic va avea elemente comune. Aşa e, motorului lui NSU Prinz 4 era poziţionat tot în spate, era răcit tot cu aer şi maşina avea tot tracţiune pe puntea spate. Doar că acest motor nu avea 4 cilindri, ca la ZAZ, ci 2, pentru că cei de la NSU aveau deja dezvoltat un motor de 2 cilindri, cu anumite elemente comune de pe motocicletele pe care le produseseră anterior.
Aşadar, era vorba de un motor cu 2 cilindri în linie, în 4 timpi, cu 2 valve per cilindru, de doar 598 cm cubi, răcit cu aer. Puterea nu era foarte mare — 30 CP la 5,500 rpm şi 44 Nm la 3,250 rpm. Apropo, sovieticii scoseseră 28 CP mai târziu din 4 cilindri pentru ZAZ-ul lor, deci asta explică de ce au avut nevoie de 4 cilindri, pentru că ţinta era cifra apropiată de putere, nu neapărat aceeaşi construcţie a motorului.
Chiar şi aşa, NSU Prinz 4 s-a făcut imediat remarcat printr-o inginerie admirabilă. Manevrabilitatea lui a devenit foarte rapid apreciată, el câştigându-şi o reputaţie de maşină foarte agilă, datorită unei construcţii inteligente de suspensie independentă pe ambele punţi, cu arcuri şi braţe de stabilizare lungi inferioare şi amortizoare hidraulice. Într-o perioadă în care multe maşini mai foloseau punţi rigide şi foi de arcuri, asta era o epocă nouă şi inovativă.
Cu doar 30 CP ieşiţi din motorul din spatele maşinii, ai putea crede că NSU Prinz 4L nu era foarte rapid. Dar, după standardele vremii, era chiar destul de sprinten. Avea o cutie de viteze manuală, cu 4 trepte şi accelera de la 0 la 80 km/h în numai 14 secunde, iar viteza maximă pe care putea s-o atingă era de 120 km/h. Toate astea erau posibile datorită unei greutăţi incredibile după standardele zilelor noastre: un NSU Prinz 4 cântărea la gol doar 565 kg, dar putea lua la bord o sarcină utilă de încă 435 kg, astfel încât ajungea la o masă totală de exact 1,000 kg când era pe deplin încărcat. Cu un singur şofer la bord, însă, maşina ar fi cântărit circa 640-650 kg, ceea ce-i asigura comportamentul sprinten care o făcuse renumită.
Mai mult ca atât, luxul său decent era reprezentat şi de dotările standard cu care venea echipată această maşină, cea mai notabilă dintre ele fiind aşa-numitul sistem de climatizare. Sigur, pe atunci asta însemna un sistem de încălzire a habitaclului, nu aer condiţionat, dar nici măcar asemenea sisteme nu aveau toate maşinile. ZAZ-ul, de exemplu, avea o belea de sobă autonomă ce consuma tot atâta benzină cât şi motorul şi niciodată nu funcţiona normal.
Aşa că NSU Prinz a devenit un model de un succes răsunător, tocmai 582,000 de unităţi fiind produse până la 31 iulie 1973, când ultimul Prinz 4 a ieşit de pe poarta uzinei, la tocmai 12 ani distanţă de la startul producţiei! ţara care l-a îndrăgit cel mai mult a fost Italia, anume aici fiind vândute cele mai multe exemplare.
Şi aici ajungem, în sfârşit, la maşina asta roşie şi excepţională de la care a şi pornit articolul nostru de azi. E şi ea tot din Italia. E fabricată în 1969 şi a avut doar doi proprietari până azi şi a fost restaurată ceva timp în urmă, beneficiind şi de o reconstrucţie totală a motorului său. De fapt, azi acesta abia îşi face rodajul după renaşterea sa.
Caroseria a şi interiorul a fost adusă la condiţie originală, unica modificare la interior fiind înlocuirea casetofonului original cu un sistem multimedia mai nou, care intră în acelaşi cadru.
Maşina are azi pe bord puţin peste 9,000 km, dar nu sunt cifrele originale, ci cele parcurse după restaurarea completă a ei şi a motorului, care i-a permis resetarea la zero a parcuruslui. În anul 1969, apropo, maşina costase 765,000 lire în Italia, iar actul confirmativ mai e păstrat şi azi. De fapt, maşina are o mulţime de acte din istoria ei, aşa cum se cuvine unei maşini de colecţie adevărate.
Iar de curând acest exemplar NSU Prinz 4L a primit cel mai valoros condiment pentru istoria sa excepţională. A primit un rol de film, un film renumit de pe Netflix, lansat chiar acum, în decembrie 2020! E vorba de filmul Rose Island, al lui Sydney Siblia, bazat pe istoria reală a construirii unei insule metalice lângă coasta italiană în 1968. Ei bine, exact acest exemplar de NSU Prinz 4 a fost una din maşinile de decor din una din primele scene din film, ce are loc în Piazza Verdi din Bologna. Vezi mai jos captura din film, cu indicarea maşinii, precum şi maşina fotografiată de proprietarul de azi, în aceeaşi piaţă.
Captură din filmul Rose Island şi acest exemplar de NSU Prinz 4 prezent în scenă
Acelaşi exemplar NSU Prinz 4, în aceaşi piazza din Bologna, fotografiat de proprietar

Apropo, proprietarul acestui NSU Prinz 4L trăieşte tot în Bologna, aşa că, dacă ai vrea să cumperi această piesă de colecţie, fie ar trebui să mergi acolo, fie ţi-ar expedia-o el de acolo. E o persoană privată, nu o companie, şi e unul din acei oameni care ţi-ar putea vorbi o seară întreagă despre maşina asta minunată.
Spre exemplu, ne-a spus că a investit peste 12,000 euro doar în restaurarea ei de acum câţiva ani. Şi azi o vinde la un preţ care e mai mic decât ce a investit el numai în acel episod, şi asta pentru că n-aşteaptă profit. E o maşină care i-a adus satisfacţie spirituală timp îndelungat, iar asta e cel mai mare profit. Şi maşina asta are îmbibată atâta istorie în ea, încât ar fi încântat să o transmită în mâinile unui colecţionar care s-o înţeleagă şi s-o adore precum o adoră el. Apropo, maşina vine cu plăcuţe de înmatriculare negre, clasice, din Italia, ele însuşi o piesă de colecţie! Cât costă, deci, acest NSU Prinz 4L azi? Exact 11,000 euro.
Şi acum zi, nu-i aşa că e o maşină fasciantă? Nu-i aşa că toată istoria ei ca şi model, dar şi a acestui exemplar, îşi merită cu vârf şi îndesat banii ceruţi pe ea?
0
6,896
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!